Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum a fost primit Regele Charles al III-lea de vecinii din Valea Zălanului: „Mi-a strâns mâna și ne-am pupat"

Your browser doesn't support HTML5 video.

După vizita la Cotroceni, Regele Charles al III-lea a ajuns vineri pe meleagurile pe care le îndrăgește atât de mult - la Valea Zălanului.  

Suveranul britanic a fost intâmpinat de săteni cu mare bucurie și cu flori.

Monarhul a fost, la rândul său, încântat de revedere. I-a salutat prietenește pe localnici și s-a oprit pentru câteva minute să schimbe o vorbă cu ei.

Regele Charles a ajuns la proprietatea sa din Valea Zălanului, cu puțin înainte de ora 21. Câțiva săteni îl așteptau deja de câteva ore în fața porțîii. L-au primit cu flori de câmp și s-au arătat emoționați și bucuroși. Mai ales că suveranul britanic a fost foarte prietenos - a dat mâna cu ei, iar pe câteva localnice le-a salutat ca pe niște vechi cunoștințe.

Blega Eva Maria, localnică: „De multe ori l-am văzut. Cam de 10 ori și de 3-4 ori i-am dat flori și întotdeauna mi-a dat pupic și eu sunt așa mândră. I-am spus că florile sunt un pic ofilite că de mult aștept”.

Citește și
romania
Sondaj: Câți români vor ca România să revină la monarhie. Ce părere au despre regele Charles al III-lea

Regele nu s-a grăbit și chiar a schimbat câteva cuvinte cu o fetiță, cel mai probabil despre parfumul buchețelelor primite.

Localnică: „Mă bucur că a venit în satul nostru mic. Mi-a strâns mâna și ne-am pupat".

La reședința sa din Valea Zălanului, monarhul a fost întâmpinat și de contele Kalnoky și de soția acestuia.

Kiss Edith, ofițerul de presă al contelui Kalnoky: „Cu ocazia primei călătorii a regelui în afara Marii Britanii după încoronare, în numele familiei sale și a comunității locale, contele Kalnoky îi urează Majestații Sale un călduros bun venit".

Sâmbătă, în jurul prânzului, localnicii din Valea Zălanului au fost invitați la un picnic, împreună cu Majestatea Sa.

Regele Charles al III-lea va sta în micul sat din Covasna până marți, când va face o vizită la Viscri, acolo unde este așteptat, de asemenea, cu mare nerăbdare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult