Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum a ajuns Anul Nou 2024 pe Glob, meridian cu meridian. Kiribati, Noua Zeelandă, Australia. Cine sunt ultimii

Your browser doesn't support HTML5 video.

În vreme ce la noi se scurg ultimele ore din 2023, localnicii de pe cealaltă parte a globului au deja primele amintiri frumoase din 2024.

Luminați de milioane de artificii, asiaticii și locuitorii din Australia și Oceania au strigat deja „La mulţi ani!". Ca de fiecare dată, primii care au intrat în noul an au fost locuitorii unor insulițe din Pacific. Șampania a curs apoi în Aukland, Sydney, Tokyo și Hong Kong.

Insulele din Pacific, printre care Samoa, Tonga și Kiribati au fost primele care au intrat în 2024, la ora 12, ora României. A urmat Noua Zeelandă.

În Aukland, artificiile au luminat cea mai înaltă clădire din emisfera sudică, Sky Tower, care măsoară 328 de metri. Următoarea mare petrecere a fost în Sydney.

Opt tone de materiale pirotehnice au fost lansate de pe două dintre cele mai cunoscute atracții turistice ale Australiei: Harbour Bridge și Opera House, dând startul unui spectacol fascinant, de 12 minute. Tema de anul acesta a fost, în premieră, cultura aborigenă.

Citește și
masina pompieri ro
Două localuri din Neamț care pregăteau petreceri de Revelion, închise de ISU. Nu aveau autorizaţie de securitate la incendiu

Două ore mai târziu, când la București era încă după-amiază, au sărbătorit Anul Nou japonezii și coreenii.

Artificiile lansate din Hong Kong au atras sute de mii de privitori.

16.000 de artificii au fost lansate și din Taipei 101, a doua cea mai înaltă clădire din lume, după Burj al Arab din Dubai.

Ultimii care vor intra în 2024 vor fi locuitorii din Hawaii, Tahiti şi Samoa Americană. Acolo, show-ul pirotehnic va fi mâine la ora 13, ora României.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult