Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cozi interminabile la Vama Nădlac 2. Sute de șoferi au așteptat ore întregi să iasă din țară

Your browser doesn't support HTML5 video.

Sfârșitul de săptămână a venit cu aglomerație în Vama Nădlac 2, pe autostrada A1. Sute de șoferi au așteptat la coadă, să iasă din țară. În semn de protest, cei care plecau în vacanță la Budapesta sau Viena au claxonat minute în șir.

Coada de autoturisme a depășit 1 kilometru, iar ieșirea din țară s-a realizat doar pe trei benzi.

Reporter: De cât timp stați?

Bărbat: De o oră jumate.

Reporter: Și până unde mergeți?

Bărbat: Mergem în Austria, dar nu cred că ne mai intorcem pe aici. Toată lumea se întreabă, că doar nu este sezon, nu este nimic, nu înțeleg de ce.

Cuplu: „De două ore nu ne spune nimeni nimic. Este o debandadă, nu se respectă rândul, au fost două culoare principale, apoi au venit după lateral și ne-au blocat complet”.

Băiat: De două ore stăm aici în coadă. Nu ne așteptam să fie chiar așa.

Citește și
blindate
Primele blindate de luptă franceze pentru întărirea Grupului de Luptă NATO ajung la Cincu, în Brașov

Reporter: Până unde mergeți?

Băiat: Până la Budapesta, un city break.

Reporter: De unde veniți?

Bărbat: Din Târgu Jiu. Am stat în coadă cât am făcut din Tg. Jiu până aici, trei ore jumate.

Polițiștii de frontieră spun că omologii lor maghiari nu au personal suficient, așa că degeaba ar deschide mai multe benzi.

Dincă Andrei Alexandru, purtător de cuvânt poliția de frontieră Arad: „La granița româno-ungară controlul de frontieră se efectuează în comun cu autoritățile din țara vecină sens în care suplimentarea arterelor se realizează în funcție de personalul alocat de poliția ungară”.

Și sâmbătă, șoferii au asteptat mai bine de o oră la coadă, în Vama Nădlac 2, pe sensul de ieșire din țară. În ultimele 48 de ore, mii de oameni au tranzitat acest punct de trecere a frontierei.

Autoritățile recomandă să fie folosite și celelalte vami din județul Arad - Turnu și Vărșand.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult