Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Coronavirus România, bilanț 7 martie. 3.288 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, bilanț 7 martie. Până duminică, 7 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 828.283 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.288 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 20.900 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 06.03.2021 (10:00) – 07.03.2021 (10:00) au fost raportate 46 de decese (19 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Călărași, Cluj, Constanța, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani.

Citește și
Elevi la școală
Ce trebuie să știe elevii, după noile reglementări hotărâte de autorități. Noutăți despre examenele naționale

45 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.560. Dintre acestea, 1.093 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.172.074 de teste RT-PCR și 356.196 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.079 de teste RT-PCR (7.378 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.701 la cerere) și 5.096 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 47.069 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.771 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.503 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 114 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.459 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 6 martie, 6.118 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.260.696 de lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmite, ieri, 3 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult