Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Corina Creţu cere Guvernului proiecte de autrostrăzi. "Nu suntem confortabili"

Corina Creţu a precizat, într-un interviu acordat EurActiv România, că reducerea decalajelor din punctul de vedere al infrastructurii dintre zona de est a Europei şi cea de vest reprezintă un obiectiv primordial al Consiliului Europei.

În cadrul interviului, comisarul a ţinut să scoată în evidenţă şi diferenţele în privinţa infrastructurii Europei de Vest comparativ cu cea a Europei Centrale şi de Est.

"Trebuie să avem în vedere decalajele care există între Est şi Vest. De pildă, ştiţi foarte bine ca în domeniul transporturilor, dacă vorbim de aceeaşi distanţă, timpul este dublu în Europa Centrală şi de Est faţă de Europa de Vest."

Oficialul a mai afirmat şi că trecerea de la finanțarea prin fonduri europene a Autostrăzii Montana (Târgu Mureş-Iaşi) la formula parteneriatului public-privat reprezintă o deprioritizare a proiectului.

"În legătură cu Autostrăzii Montana (Târgu Mureş-Iaşi) noi ne-am oferit, la Comisie (...) să finanţăm studiul de fezabilitate, iar construcţia să înceapă în 2021. Noi la Comisie nu suntem confortabili cu un alt mod de finanţare, pentru că s-a realizat master planul de transport, unde există printre priorităţi această autostradă", a afirmat Corina Crețu.

Citește și
Dancila
Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu comisarii Corina Crețu și Phil Hogan, la Bruxelles. Imagini publicate de Guvern, fără sunet

Referindu-se la alte proiecte importante, ea a indicat că: "Sibiu-Pitești este proiectul fanion, nu doar pentru România, dar şi pentru întreaga Uniune Europeană. Este veriga lipsă pe coridorul Rotterdam-Constanța. E singura porţiune pe care nu există autostradă".

"Apoi aşteptăm proiecte, aşa cum s-a angajat Guvernul, Pitești-Craiova, podul de la Brăila. Cred că este necesar să accelerăm realizarea acestor proiecte", a completat Corina Creţu.

De asemenea, conform declarațiilor oficialului, proiectul metroului Otopeni-Gara de Nord se află sub analizare, îndreptându-se către o aprobare parţială.

Nu în ultimul rând, şi-a arătat susţinerea pentru proiectul gazoductului BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria) - a cărei construcţie a început în urmă cu câteva luni. Gazoductul BRUA va face legătura între România şi Coridorul Sudic, acesta urmând a aduce gaze naturale din câmpul gazeifer Shah Deniz, controlat de Azerbaidjan. Importanța Coridorului Sudic (și implicit și a BRUA) stă în faptul că vor reduce dependența Europei Centrale și de Est de gazul rusesc.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult