Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Copiii care depășesc vârsta de înscriere la școală, condamnați la analfabetism. Învățătorii sunt obligați să nu-i primească

Your browser doesn't support HTML5 video.

La numărul copiilor care abandonează cursurile se adaugă foarte mulți care nu sunt școlarizați. Campania Știrilor PRO TV  „România Eșuată” ajunge în comunități vulnerabile, cu sute de copii care nu au ocazia să învețe carte.

Mulți n-au nici măcar o masă pe care să scrie. Este o Românie sălbăticită, iar unii nu mai pot fi înscriși la școală și sunt condamnați să rămână analfabeți. Frapant este că învățătorii și profesorii se văd nevoiți să le refuze accesul în clase copiilor care depășesc vârsta de înscriere, conform sistemului, deși unii, culmea, chiar vor să vină la ore.

În comuna Augustin, un învățător cu vocație a avut o inițiativă inedită acum 3 ani. A mers la autoritățile din Brașov să le ceară două autobuze, din cele care mergeau la casat. Le-a adus în comună unde predă și le-a transformat – unul în atelier de meșteșugit diverse, iar celălalt în bibliotecă și spațiu de făcut teme și socializare între copii. Se numește EduBuzz, iar inițiatorul proiectului spune că poate fi aplicat la nivel naţional pentru că are mare success în rândul copiilor cu posibilități reduse. La Augustin se adună când ies de la ore, iar la intrarea în autobuz, primesc și un sandwich, în mica bucătărie amenajată lângă bordul mașinii.

 Adrian Secal, învățător, iniţiator proiect: „Când a fost în vizită la unul dintre copiii de la mine din clasă, din clasa 1 pe care aveam atunci, v-am dus în vizită. Ei stăteau într-o cameră care era de 8 metri pătrați. Am întrebat aici copiii au tot ce le trebuie. Mă uitam, inclusiv laptop, monitoare, display-uri foarte mari, bibliotecă, foarte multe cărți.”

Adrian Secal, învățător, iniţiator proiect: „Este extrem de frustrant că într-o țară care se confruntă cu abandon școlar, există copiii care vor să vină la școală, dar nu mai pot fi primiți. Asta ne-a rugat și o fetiță care vine zilnic la autobuz - să-i facilităm să se poată înscrie la școală, cu copiii alături de care încearcă și ea să învețe câte ceva, la autobuz.”

Mama ei s-a stins pe când era foarte mică, iar tatăl, rămas singur cu 4 copii, într-o sărăcie lucie, nu i-a mai dat pe toți la școală. Fata a lipsit tot ciclul primar, iar după ce a împlinit 9 ani, conform legislației de la noi, nu se mai poate înscrie la clasa pregătitoare. Acum are 11 și teoretic mai poate învăța doar dacă s-ar înscrie la programul „Șansa a doua”, doar că toate cursurile se fac la școli din Brașov, nicidecum la Augustin, unde ea îi trage pe învățători de mânecă să o ia cu ei la ore.

Tatăl fetei: „E vina mea că a murit mama şi am rămas, trebuie bani de haine, de toate. Aş vrea să meargă la scoală, ei îi place mult. Îi place școala, dar de ce nu ne ajută mai de sus ca să poată să meargă mai departe fetița? Înseamnă că rămâne pe loc. România ce are nevoie? Numai cum sunt eu - a, b și c? Măcar fetița să meargă mai departe. Aș dori.”

Adrian Secal învățător, iniţiator proiect: „Nu se mai poate face nimic şi e frustrant. Are 11 ani și este al doilea copil aici, anul ăsta. Eu am avut tot așa, în clasa a doua un băiat care mi-a venit 3 săptămâni, aproape, la școală și când am apucat să strig catalogul cu lista finală, nu-l văd. Și mă duc. Dar ce se întâmplă? Păi nu e!, Cum adică nu e? A fost primul primul șoc de tipul ăsta. Păi cum adică nu e, că a venit? Păi și eu nu-l mai primesc la școală? Nu.…”

La Budila, în judeţul Brașov, Caty Roos e voluntar și de mulți ani îngerul păzitor al copiilor sărmani, pe care încearcă să îi salveze prin educaţie. Face zilnic cu ei ore remediale într-o sală mică, pusă la dispoziție de către primărie.

Caty Roos, voluntar: „Unii nici nu ştiu ce e şcoala, pentru ei asta e şcoala…ei nu au o masă, mănâncă pe pat, stau pe pat, normal că merg la şcoală şi sunt sălbăticiţi…”

Ne prezintă două fetițe de 11 și 10 ani, prima fiind… mătușa celeilalte. Le tot înscrie în fiecare an la școală, le-a ajutat cu rechizite și haine, le-a dat bani pentru construirea unei încăperi cu acoperiș, pentru că nici pe ăla nu îl avea familia numeroasă, și fetele tot nu au ajuns la școală.

În puzderia de copii neșcolarizați de la Budila, sunt emoționante momentele în care Caty e nevoită să facă o selecție, pentru clasele after-school.

Caty Roos voluntar: „Cred că e totul foarte superficial. Chiar să fie așa un interes, chiar să vrem să mergem după fiecare copil și fiecare are un nume și să-l găsim...”

Tot Caty organizează periodic cursuri cu profesorii şcolilor cu risc mare de abandon şcolar, pentru a-i învăța, din propria experiență, cum să gestioneze discuțiile în comunitățile vulnerabile.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult