Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Controale ANPC într-un mall din București. Ce nereguli au descoperit inspectorii

Un control efectuat de ANPC la unități de alimentație publică din Sun Plaza au relevat o serie de nereguli, inspectorii găsind produse expirate și lipsă de igienă în spaţiile în care era pregătită mâncarea.

Potrivit unui comunicat, aproape 500 de kg de alimente au fost retrase şi au fost date amenzi de 170.000 de lei în urma controalelor ANPC la unităţile de alimentaţie publică din Sun Plaza.

Mai multe imagini în galeria foto

”În data de 04.10.2019, comisarii din cadrul CRPCR Bucureşti-Ilfov au efectuat un număr de 13 acţiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor în unităţile de alimentaţie publică din Complexul comercial Sun Plaza. Pentru încălcarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor, au fost aplicate 17 amenzi contravenţionale în cuantum de 170.000 lei şi un avertisment”, anunţă ANPC, informează News.ro. A fost retrasă definitiv de la comercializare şi din circuitul consumului uman cantitatea de 490,195 kg şi 28,5 litri produse alimentare, în valoare de 15.511,5 lei.

Printre neregulile constatate de inspectorii ANPC se numără folosirea de produse alimentare cu data limită de consum depăşită; materiile prime nu erau însoţite de etichetă de produs de unde să rezulte principlalele elemente de identificare şi caracterizare şi documentele de provenienţă; nerespectarea temperaturii de păstrare/depozitare stabilită de către producător; schimbarea stării termice a produselor. De asemenea, în spaţiile de pregătire a preparatelor culinare, condiţiile igienice erau necorespunzătoare, respectiv paviment depreciat, pereţi cu urme de grăsime, hote murdare cu urme de grăsime arsă.

 

”Cu ocazia acţiunilor de control desfăşurate s-a propus măsura complementară de oprire temporară a prestării serviciilor de alimentaţie publică pentru un număr de 7 operatori economici până la remedierea abaterilor constatate.În cursul nopţii de vineri şase dintre aceşti operatori economici au remediat abaterile iar în cursul zilei de sambătă măsura a fost ridicată”, precizează ANPC.

 

”Cred că, mai important decât sancţionarea dură a celor cu abateri, este determinarea acestora să se întoarcă pe piaţă într-o formă corectă faţă de consumatori şi, bineînţeles, lege! Comercianţii trebuie să pună pe piaţă numai produse şi servicii sigure, oferind locuri de muncă, flux de materii prime alese cu grijă şi respect faţă de cei care le asigură venituri! Retransmitem un mesaj ferm: Nu vom face niciun rabat de la exigenţe, dar suntem gata să încurajăm abordarea corectă!”, afirmă Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult