Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Contestații BAC 2022. Cum se depun contestațiile online

Rezultatele la BAC 2022 au fost afișate pe site-ul bacalaureat.edu.ro, luni dimineață. Candidații care sunt nemulțumiți de mediile sau notele obținute, pot depune contestație pentru a avea lucrările recorectate.  

Anul acesta, contestațiile la BAC se pot depune atât în format fizic, la secretariatele școlilor în care s-a dat examenul, cât și online, pe adresa de mail a secretariatului aceleiași școli.

În 2022, rezultatele la Bacalaureat au fost cele mai mari din ultimii 10 ani, rata de promovare, la nivelul întregii țări fiind de 73,3%. Totuși, mulți absolvenți consideră că ar merita o notă sau medie mai mare. Pentru aceșia, există varianta depunerii unei contestații și cererea recorectării lucrării.

În edițiile trecute, după contestații, rata de promovare a crescut cu până la două procente.

Contestații online la Bacalaureat 2022

La fel ca anul trecut, cererea pentru contestații se poate depune atât fizic, la liceele de care aparțin, cât și online, pe adresa de e-mail a liceului în care au fost susținute probele scrise.

Cererea pentru contestații trebuie să conțină și o declarație-tip în care absolvenții trebuie să semneze că au luat la cunoștință că nota acordată la contestații poate fi mai mică sau mai mare decât nota inițială.

Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată de către părinții sau reprezentanții legali ai acestora.

Cererea pe care elevul trebuie să o depună conține numele candidatului, CNP-ul, seria și numărul de buletin, școala absolvită, profilul și specializarea.

Calendar afișarea rezultatelor la Bacalaureat 2022

* 27 iunie 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) * 27 iunie 2022: depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 –18:00 * 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor * 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult