Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Consilierii locali prinși de ANI că și-au favorizat propriile firme. Cine este Jan Dan, care vindea hârtie igienică primăriei

Your browser doesn't support HTML5 video.

12 consilieri locali din șapte județe au intrat în vizorul Agenției Naționale de Integritate, după ce și-au atribuit contracte din bani publici sau prin închirierea unor terenuri ale statului.

Mai mult, și-au favorizat și rudele, iar în cazul a trei dintre ei, inspectorii de integritate au sesizat Parchetul și Direcția Anticorupție.

Aşa arată un drum principal din comuna Nicolae Bălcescu. Interesul localnicilor trebuie să mai aştepte, pentru că unii consilieri au alte treburi mai importante de făcut, cum ar fi să pună mâna pe terenurile comunei.

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Integritate, consilierii Mihail Ştefănescu şi Agiu Marian s-au folosit de funcţie ca să închirieze de la primărie hectare întregi de terenuri, la preţ preferenţial.

Mihail Ștefănescu spune că nu îşi aminteşte să fi votat chiar el hotărârea, dar crede că e singurul din comună pe care puteau să-l ia pentru că doar el „are mai multe animale.”

Citește și
ANI
Primarul milionar din Corbeanca a strâns avere, dar nu o poate justifica. Despre ce sumă este vorba

Reporter: Câţi bani aţi luat de la APIA pentru teren?

Mihail Ștefănescu, consilier local: „Nu mai ştiu exact.”

Consilierul a uitat să treacă terenurile închiriate în declaraţia de avere. În cazul lui, inspectorii de integritate au sesizat şi Parchetul.

Mihail Ștefănescu: „Asta e terenul”.

Reporter: Și de ce nu l-aţi trecut în declaraţia de avere?

Mihail Ștefănescu: „Pai astea închiriate nu trebuie”.

Reporter: Cum nu?

Mihail Ștefănescu: „Pai ce? Le dai înapoi. Nu sunt de acord.”

Reporter: Ştiaţi că puteţi închiria terenuri de la primărie?

Localnic: „Nu.”

Reporter: Ştiaţi că unii consilieri au votat să le închirieze ei?

Localnic: „Nu mi se pare corect.”

Aceeaşi schemă au pus-o în practică şi doi consilieri din Ialomiţa. Unul dintre ei şi-a pus rudele să semneze contractele prin care s-au obţinut banii de la APIA. Iată cum au încercat să justifice conflictul de interese.

David Stanciu, consilier local: „Eu, ca şi alţi colegi, încă 5, adică 6 din 11 consilieri suntem în această situaţie. Toţi suntem crescători de animale, nu de acum de când se dă subvenţia APIA pe cap de animal sau hectare. Dacă nu participam noi la dezbatere, nu se putea întruni cvorum, nu se lua o hotărâre, nu se concesiona păşunea, nu se aduceau bani la bugetul local."

În schimb, în judeţul vecin, Buzău, un consilier a uitat că e administratorul unei firme, căreia i-a atribuit direct 30 de contracte. A vândut primăriei produse de curăţenie şi birotică de 190.000 de lei.

Nicoleta Cerb secretara primăriei: „ANI a cerut primăriei Padina înscrisuri pentru achiziţii directe, de la un domn consilier local. Fiind singurul agent economic care a avut oferta pe SEAP, am făcut achiziţii mici, de urgenţă.”

Jan Dan, consilier local: „Cumpărau de la mine pixuri, hârtie igienică, produse de curăţenie. La momentul respectiv eu nu ştiam, până să ajung la ANI, că fac o greşeală....să zic aşa legală. Nu mi-am dat seama, deocamdată ne judecăm, pentru că am atacat, ca să zic aşa hotărârea ANI.”

Mult mai gravă pare situaţia unui consilier din Gorj, pe care inspectorii de integritate îl suspectează de fapte de corupţie şi l-au dat pe mâna DNA. Daniel Paliță a aprobat cheltuirea a 40.000 de lei pentru reabilitarea unui monument din comună, iar firma care a făcut lucrările este administrată chiar de el.

Cei 12 consilieri pot contesta deciziile ANI în termen de 15 zile. Dacă nu o fac, primăriile sunt obligate să îi dea afară.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult