Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Concurs ilegal de tir cu arme de foc în Argeș. Polițiștii au deschis un dosar penal

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un concurs ilegal de tir cu arme de foc s-a lăsat cu dosar penal în judeţul Argeş.

Trăgătorii tocmai încheiaseră o partidă de vânătoare la vulpi şi şacali, în Retevoiești, dar nu s-au mulţumit cu atât. Şi-au invitat prietenii să continue distracţia pe un câmp, în apropiere de Coseşti.

La partida organizată legal, au participat 7 vânători şi doi gonaci. La final, în loc să plece acasă, cu trofeele, participanţii au "mutat" distracţia în apropierea unei păduri din Cosești.

Împreună cu mai mulţi prieteni, s-au "jucat" de-a vânătoarea, trăgând cu arme letale în talere lansate cu ajutorul unui dispozitiv. Imaginile au ajuns în atenţia poliţiştilor de la arme şi muniţii, care s-au autosesizat şi au început cercetările.

Au identificat locul şi au găsit acolo circa 400 de capse provenite de la tuburi de cartuş, dar şi 4 talere ceramice. Cum în imagini erau mai mulţi inşi decât au participat la vânătoare, poliţiştii au constatat că printre cei care au tras se aflau şi indivizi care nu aveau dreptul să folosească armele. Patru puşti au fost ridicate în cadrul anchetei care vizează nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uzul de armă letală fără drept.

Citește și
Vaccin
Republica Moldova a demarat campania de vaccinare împotriva Covid-19

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult