Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Comparație între vaccinurile Pfizer și Moderna. Ce asemănări și diferențe sunt între cele două

Your browser doesn't support HTML5 video.

Agenţia pentru Alimentaţie şi Medicamente din Statele Unite (FDA) a autorizat săptămâna trecută vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer şi este pe punctul de a da aviz favorabil şi celui realizat de Moderna.

De asmenenea, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat joi că a devansat cu aproape o săptămâna data unei posibile autorizări a vaccinului împotriva COVID-19 produs de compania americană Moderna, relatează Agerpres.

Potrivit anunţului EMA, reuniunea sa la care ar putea lua decizia autorizării acestui vaccin, prevăzută iniţial pentru 12 ianuarie, se va desfăşura pe 6 ianuarie.

''Moderna a trimis astăzi, în avans, ultimul pachet de date relevante necesare evaluării solicitării (de autorizare). Acesta conţine informaţii specifice privind producţia vaccinului pentru piaţa UE'', explică EMA.

Agenţia europeană a anunţat marţi că va lua pe 21 decembrie o decizie cu privire la autorizarea primului vaccin împotriva COVID-19 care ar urma să fie folosit în UE, cel produs de Pfizer-BioNTech, cu opt zile mai devreme decât era planificat.

Citește și
Klaus Iohannis
Iohannis: Toate restricţiile rămân în vigoare şi de Crăciun, şi de Anul Nou
Comparație între cele două vaccinuri 

 

Cele două vaccinuri în care experții își spun speranțele că vor duce la finalul pandemiei prezintă mai multe asemănări, însă și o serie de diferențe. Cel mai important este însă de aflat în ce măsură unul ar putea fi mai eficient decât celălalt, în acest sens fiind comparate din mai multe perspective:

Conservare la rece

Principala diferenţă între cele două vaccinuri este conservarea la rece. Vaccinul Pfizer are nevoie de temperaturi de între -60 şi -80 de grade Celsius, fapt ce obligă la organizarea unui costisitor şi complex sistem de distribuire şi depozitare, în timp ce vaccinul dezvoltat de Moderna necesită o temperatură de -20 de grade C şi depozitarea într-un congelator obişnuit.

În afara super-congelatoarelor, vaccinul de la Pfizer poate rezista 5 zile într-un frigider obişnut, în timp ce cel de la Moderna rezistă până la 30 de zile. Vaccinul este astfel mult mai manevrabil la nivel logistic, mai ales pentru ţările în dezvoltare.

Doze

Cele două vaccinuri se vor administra în câte două doze, însă cele de la Moderna sunt de 100 de micrograme şi trebuie administrate la o distanţă de 28 de zile, iar cele de la Pfizer sunt de 30 de micrograme şi necesită administrarea la o diferenţă de 21 de zile.

Eficacitate

Ambele vaccinuri au prezentat o eficacitate de aproape 95 %, mult mai mare decât se aştepta, însă cel de la Moderna a demonstrat capacitatea de a preveni cazurile grave de COVID-19, potrivit datelor publicate de FDA.

Structura

Ambele vaccinuri folosesc ARN mesager sau ARNm, care se introduce în celulele umane pentru ca propriul organism să poate produce proteine virale care servesc la generarea de anticorpi necesari corpului pentru a se apăra.

Totuşi, fiecare vaccin foloseşte propriul tip de acoperire lipidică (înveliş) pentru protejarea ARN mesager.

Vârsta

FDA a autorizat vaccinul dezvoltat de Pfizer pentru cei cu vârste de peste 16 ani, în timp ce cel dezvoltat de Moderna este destinat celor cu vârste de peste 18 ani.

Tipul companiei

În timp ce Pfizer este una dintre marile companii farmaceutice cu o vechime de 170 de ani, Moderna este o companie biotehnologică înfiinţată în urmă cu doar zece ani şi fără niciun produs pe piaţă.

Moderna, până de curând o companie emergentă, nu a prezentat până acum niciun vaccin în faţa FDA.

Susţinere financiară

Moderna a participat activ la Operaţiunea Warp Speed a guvernului Trump (un parteneriat public-privat iniţiat de guvernul SUA pentru a facilita şi accelera dezvoltarea, fabricarea şi distribuţia vaccinurilor COVID-19) şi a accesat 2,5 miliarde din fondurile federale pentru a cumpăra noi echipamente şi a-şi extinde instalaţiile.

În schimb, Pfizer nu a participat la această operaţiune publică, dar a încheiat un contract cu guvernul american privind achiziţionarea a 100 de milioane de doze de vaccin.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult