Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Comisia Europeană a făcut anunțul momentului. Ce trebuie să se întâmple pentru ca România să adere complet la Schengen

Comisia Europeană a publicat, marţi, un raport cu privire la starea Spaţiului Schengen în anul care a trecut. Cu această ocazie, au fost anunțate priorităţile pentru anul următor.  

Raportul arată că normele Schengen sunt bine aplicate, deşi există unele lacune în materie de implementare. De asemenea, documentul aminteşte de măsurile istorice pentru completarea spaţiului Schengen cu Bulgaria şi România, care au început cu eliminarea controalelor la frontierele aeriene şi maritime pe 31 martie a.c.

Pentru eliminarea controalelor la frontierele interne terestre cu Bulgaria şi cu România este necesară o decizie suplimentară a Consiliului UE, mai spune comunicatul de presă al Executivului european.

„Spaţiul Schengen a devenit cel mai mare spaţiu de liberă circulaţie din lume. Garantând călătorii fără probleme şi în condiţii de siguranţă pentru o populaţie de aproape 450 de milioane de persoane, spaţiul Schengen este esenţial pentru competitivitatea Uniunii Europene”, conform comunicatului de presă al Comisiei Europene.

În 2023, spaţiul Schengen a rămas solid şi este în continuare cea mai vizitată destinaţie din lume. Au fost emise peste 10 milioane de vize Schengen şi mai mult de jumătate de miliard de călători au vizitat spaţiul Schengen, atingându-se 92 % din nivelurile anterioare pandemiei din 2019. Acest lucru a contribuit în mod semnificativ la economia UE, deoarece turismul contribuie cu aproape 10 % din PIB-ul UE şi oferă locuri de muncă pentru aproximativ 22,6 milioane de persoane.

Citește și
control la graniță
Probleme în Uniunea Europeană. Mai multe state din Schengen au reintrodus controalele temporare la frontieră

Raportul din 2024 privind starea spaţiului Schengen prezintă realizările, provocările şi evoluţiile din spaţiul Schengen în decursul ultimului ciclu 2023-2024.

Conform sursei citate, raportul arată că normele Schengen sunt bine aplicate, deşi există unele lacune în materie de implementare; de exemplu: un cadru legislativ consolidat, fiind necesare eforturi pentru punerea în aplicare a noilor măsuri, inclusiv a cooperării poliţieneşti, pentru a elimina treptat controalele de lungă durată la frontierele interne, un cadru de guvernanţă Schengen integrat, pentru care Comisia Europeană va continua să lucreze în vederea unei analize mai complete a datelor, în strânsă cooperare cu agenţiile UE şi cu statele membre, şi măsuri istorice pentru completarea spaţiului Schengen cu Bulgaria şi cu România, începând cu eliminarea controalelor la frontierele aeriene şi maritime de la 31 martie 2024.

Pentru eliminarea controalelor la frontierele interne terestre cu Bulgaria şi cu România este necesară o decizie suplimentară a Consiliului UE, mai indică sursa menţionată.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult