Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Comisarul şef de poliţie Ovidiu Munteanu, vizat de o anchetă după mesajul revoltător. Comentariile românilor

Your browser doesn't support HTML5 video.

Odată ce plăcuţele de înmatriculare, cu mesajul anti PSD, au fost date jos a căzut şi imaginea Poliţiei Române.

Iar un mesaj postat marți seară de purtătorul de cuvânt al brigăzii rutiere n-a făcut decât să inflameze şi mai tare lucrurile.

"Când vă fură bunurile, când vă agresează pe stradă, vă rog să apelaţi la vecini, popi, la rude, dar nu la poliţie", le-a transmis internauţilor comisarul şef de poliţie Ovidiu Munteanu, supărat de miile de recenzii negative. Acum oamenii îi cer demisia şi totodată Munteanu este vizat de o anchetă internă.

"Pentru toţi care jigniţi şi urâţi Poliţia Română, vă rog ca data viitoare când aveţi probleme să apelaţi la oricine altcineva, nu la poliţie. Când vă fură bunurile, când vă agresează pe stradă, la accidente rutiere, vă rog să apelaţi la vecini, la popi, la rude, dar nu la poliţie"

Acesta este mesajul cu care comisarul şef Ovidiu Munteanu, purtătorul de cuvânt al Brigăzii rutiere a dinamitat pagina oficială de facebook a poliţiei romane, şi-aşa răvăşită de cele peste 34 de mii de recenzii negative, dintr-un total de 37 de mii.

Iar mesajul poliţistului n-a făcut decât să atragă şi mai multă furie din partea internauţilor, care îi cer inclusiv demisia.

Reacțiile românilor pe Facebook

-”Individul Ovidiu Munteanu trebuie să plece din funcţie. Nu poţi să apari cu o astfel de declaraţie. El este plătit pentru a proteja. Deci dacă nu îi convin criticile la adresa instituţiei (şi a unor indivizi ce o conduc) din care face parte, să nu mai apeleze la leafa primită şi să se retragă.”

-”Oamenii apelează la Poliţia Română pentru că ei sunt cei care vă plătesc. Nu uitaţi asta!! Sunteţi în slujba lor, nu împotriva lor, şi oamenii vă plătesc!! Ei apelează la voi nu pentru că vă plac, ci pentru că plătesc ca să le oferiţi un serviciu.” -”Aveţi tupeul să ne trimiteţi la popi când vom avea o problemă. Nu vă e ruşine? Sunteţi serviciu public, plătit din banii cetăţenilor. Asta înseamnă că atunci când orice cetăţean va avea o problemă, voi trebuie să-l apăraţi şi protejaţi.”

Rafala de reacţii dupa scandalul plăcuțelor anti-PSD a făcut ca ratingul instituţiei să scadă de la 5 la 1,2. În schimb, Brigada Rutieră a subliniat, printr-un comunicat, că: "Instituţia nu achiesează la cele transmise, mesajul fiind unul strict personal".

Adică al comisarului Ovidiu Munteanu care, între timp, şi-a şters postarea.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult