Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cod roşu de inundaţii pe râurile din bazinul hidrografic Sighişoara din judeţul Arad

Hidrologii au instituit joi seara un Cod roşu de inundaţii pe râurile din bazinul hidrografic Sighişoara, în judeţul Arad, avertizarea fiind valabilă până la ora 24:00.

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale Cotelor de Pericol pe râurile din bazinul hidrografic Sighişoara (afluent al Crişului Alb), judeţul Arad.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Sighişoara - bazin superior şi mijlociu.

"Se impune urmărirea evoluţiei situaţiei hidrometeorologice, în conformitate cu "Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundaţii, secetă hidrologică precum şi incidente/accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă şi poluări marine în zona costieră", avertizează hidrologii.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult