Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cod portocaliu de ploi torențiale în 12 județe. În unele locuri, cantitățile de apă vor depăși 50 l/mp

Meteorologii au emis vineri un cod portocaliu de instabilitate atmosferică, fiind aşteptate cantităţi importante de precipitaţii, descărcări electrice şi rafale de vânt.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri un cod portocaliu de ploi torențiale în 12 județe, pe alocuri urmând să cadă și peste 50 de litri de apă pe metrul pătrat. Codul este valabil până vineri noapte, la ora 23.00.

Astfel, potrivit ANM, este cod portocaliu de averse torențiale în județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj și zonele de munte ale județelor Alba, Bistrița Năsăud, Mureș și Suceava

”În județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj și zonele de munte ale județelor Alba, Bistrița Năsăud, Mureș și Suceava, vor fi averse torențiale. Local cantitățile de apă vor fi de 30...40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore)”, a mai transmis ANM.

Cod galben de instabilitate accentuată,în mare parte din țară

Citește și
Furtuna
ANM a emis Cod Galben de ploi torențiale și descărcări electrice în 14 județe din țară. Zonele vizate

De asemenea, ANM a emis și un cod galben de instabilitate atmosferică temporară accentuată, valabil până pe 10 iunie, ora 10.00.

”În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și nord-vestul Moldovei. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp”, precizează ANM.

Potrivit instituției, în zilele următoare, vremea va fi instabilă mai ales în regiunile vestice, nordice, centrale și la munte.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult