Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din 16 judeţe; Cod galben pentru râuri din 29 de judeţe

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a emis vineri o avertizare Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din 16 judeţe, valabilă până sâmbătă, la ora 12:00.

Totodată, au fost emise şi două atenţionări Cod galben pentru râuri din 29 de judeţe, valabile până sâmbătă, la ora 24:00.

Conform INHGA, de vineri, ora 14:00, până sâmbătă, ora 12:00, va fi Cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza, Lăpuş - bazin superior şi afuenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Someşul Mare - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Cluj), Crişul Negru - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţul Bihor), Crişul Repede - bazin amonte S.H. Ciucea şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ciucea - amonte Ac. Tileagd (judeţele: Cluj şi Bihor), Mureş - bazin amonte S.H. Glodeni, Niraj (judeţele: Harghita şi Mureş), Târnava Mică? - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Târnava Mare - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Mureş, Sibiu, şi Alba), Arieş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş - afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Arieş - amonte S.H. Acmariu (judeţul Alba), Olt - bazin amonte S.H. Hoghiz (judeţele: Harghita, Covasna şi Braşov), Prahova - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Prahova), Buzău - afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Siriu (judeţele: Buzău şi Prahova), Bistriţa - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Trotuş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ, Bacău şi Vrancea), Putna - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea).

Avertizarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele Maramureş, Bistriţa Năsăud, Cluj şi Alba, precizează INHGA.

Totodată, în intervalul 25 iunie, ora 12:00 - 26 iunie, ora 24:00, va fi Cod galben pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţul Cluj), Someş - afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Mureş - bazin amonte S.H. Glodeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni (judeţele: Mureş, Bistriţa Năsăud, Harghita, Sibiu, Cluj, Alba, Hunedoara şi Arad), Bega - bazin amonte S.H. Balinţ (judeţul Timiş), Olt - bazin amonte S.H. Hoghiz şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Hoghiz (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş, Olt şi Dolj), Ialomiţa - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa), Călmăţui (judeţele: Buzău şi Brăila), Buzău - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova), Rm. Sărat - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), Trotuş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ, Bacău şi Vrancea), Bistriţa - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Moldova - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Suceava - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava).

Cod galben va fi, în intervalul 25 iunie, ora 18:00 - 26 iunie, ora 24:00, şi pe râurile din bazinele hidrografice Crasna - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Sălaj şi Satu Mare), Barcău - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior ( judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Hunedoara şi Arad).

Începând de vineri, ora 12:00, a fost ridicată avertizarea hidrologică din celelalte bazine hidrografice avertizate anterior, subliniază INHGA.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult