Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ciuperca neagră, în România. Ce factori favorizează boala: „Imunodeprimaţii se pot infecta”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Dr. Răzvan Hainăroşie, directorul medical al Institutului de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL „Prof.Dr.D.Hociotă” din Bucureşti, a declarat că, potrivit tratamentului, toți pacienții cu ciupercă neagră vor suferi o intervenție chirurgicală.

În doar o lună, au fost 6, numai în Capitală. Unul dintre ei a murit, iar un altul este la terapie intensivă. India s-a confruntat în primăvară, cu un val de suferinzi care aveau această ciupercă neagră.

Pe parcursul ultimilor ani, medicii din Capitală au tratat doar 4 cazuri de Ciupercă neagră. Acum, într-o singură lună, s-au confruntat cu 6, toate descoperite în valul 4 al pandemiei la persoane între 49 și 60 de ani. Patru s-au vindecat, în timp ce un pacient este încă la terapie intensivă, iar un altul a murit.

Dr. Răzvan Hainăroșie: ”Ea pare să apară la o perioadă scurtă după infecția cu Sars-Cov 2, cazurile pe care le-am întâlnit noi și la care am tratat infecția cu ciupercă a fost la o lună după infectarea cu Sars-Cov-2. Persoanele afectate de infecția cu murcomicoză sunt persoanele cu un sistem imunodeficitar și aici ne referim la pacienții cu diabet zaharat insulino dependent dezechilibrat, ne referim la pacienții care primesc tratamente cu cantități importante de glucocortizoizi și ne referim la pacienții care au suferit transplant de organe și se află sub tratament”.

Medicii explică faptul că Ciuperca neagră nu este legată de cât de gravă a fost forma infectării cu Sars-Cov 2, ci de bolile asociate. Un asimptomatic insulino dependent poate să facă această infecție.

Citește și
Valeriu Gheorghiță
Valeriu Gheorghiță: E puțin probabil să fie persoane care să nu intre în contact cu Omicron

 

Care sunt simptomele

 

Ciuperca neagră afectează în primul rând sinusurile, creierul și plămânii. Medicii anunță că sunt mai multe tipuri de Ciupercă neagră: cea rinosinuzală, cu o rată de mortalitate de până la 40%, cea pulmonară, care este și cea mai agresivă, unde indicele de mortalitate este între 75 și 100%. Printre simptomele pacienților români au fost edem la pleoapă, obstrucție nazală și secreții nazale abundente.

Dr. Răzvan Hainăroșie: ”Mucormicoza este o ciupercă invazivă care este găsită în mediul înconjurător. Poarta de intrare este una aerogenă, dar pentru un pacient sănătos, cu un sistem imunitar fără probleme, nu reprezintă probleme. În schimb, pacienții cu un sistem imunitar deficitar pot face infecții cu mucormicoză. Cei care au descris un număr foarte mare de ciupercă asociate cu covid au fost colegii din India”.

Unde în luna mai, în valul de îmbolnăviri provocat de varianta Delta a coronavirusului, s-au înregistrat peste 40.000 de cazuri de mucormicoză, în mare parte cu diabet, afecțiuni renale, cardiace, cancer sau infectați HIV.

Pe de altă parte, alte două cazuri de infectare cu tulpina OMICRON au fost descoperite în România. Autoritățile au anunțat că este vorba despre o femeie de 45 ani din Constanța, care a călătorit în Africa de Sud. Femeia este vaccinată cu schema completă și se află în izolare, iar starea ei de sănătate este bună.

Cea de-a două persoană este un bărbat nevaccinat de 29 de ani, din județul Ilfov, care a călătorit în Zanzibar. Până în acest moment, în România au fost confirmate 13 cazuri cu varianta OMICRON.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult