Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ciucă, la evenimentul Stand Up for Ukraine: Guvernul României este alături de Ucraina

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, sâmbătă, un mesaj în cadrul evenimentului Stand Up for Ukraine, în cadrul căruia se strâng fonduri pentru ajutorarea regugiaţilor, relatează News.ro.

Citește aici LIVE UPDATE | Războiul din Ucraina, ultimele informații. Ziua 45

„Guvernul României este alături de Ucraina, de milioanele de copii, femei şi civili care suferă din cauza războiului”, a transmis premierul.

„Sunt vremuri pentru solidaritate, curaj şi umanitate. Este timpul să dovedim puterea bunătăţii din sufletele noastre. Cu toţii sperăm la pace, dar până atunci suntem cu toţii alături de Ucraina!" transmite premierul Nicolae-Ionel Ciucă la evenimentul „Stand Up for Ukraine”, prin care comunitatea internaţională se mobilizează pentru strângerea de fonduri în beneficiul cetăţenilor strămutati în Ucraina şi pentru refugiaţii ucraineni.

„Guvernul României este alături de Ucraina, de milioanele de copii, femei şi civili care suferă din cauza războiului”, a adăugat premierul.

Citește și
Rusia
Rusia continuă să maseze trupe pentru o ofensivă de proporții în est. Mărturiile localnicilor din zonele devastate de ruși

Lideri mondiali au asistat, sâmbătă, la evenimentul „Stand Up for Ukraine”, desfăşurat la Varşovia, de strângere de fonduri în favoarea refugiaţilor ucraineni.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a descris imaginile pe care le-a văzut în timpul vizitei sale în oraşul ucrainean Bucea drept „îngrozitoare” şi şi-a reiterat „admiraţia” pentru ucrainenii care luptă împotriva invaziei ruse.

De asemenea, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat că Rusia nu a ţinut cont că luptă împotriva „celei mai mari ţări din lume, datorită curajului ei”, iar premierul canadian, Justin Trudeau, a declarat că se află la Varşovia pentru a răspunde apelului lui Zelenski făcut comunităţii internaţionale „de a se mobiliza în sprijinul refugiaţilor ucraineni şi al tuturor ucrainenilor”.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult