Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cîțu spune că restaurantele ar putea rămâne deschise pentru vaccinați, indiferent de rata de incidență

Premierul Florin Cîțu a transmis, miercuri, că restaurantele ar putea rămâne deschise pentru persoanele vaccinate, indiferent de cât de mare va fi rata de infectare.

El spune că schimbările vor fi realizate în următoarea ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU). Premierul a precizat că i-a cerut lui Raed Arafat să facă aceste modificări.

“Astăzi (miercuri – n.red.)s-ar putea să avem CNSU, prin care să permitem activitățile economice de acest gen, în special în HoReCa, să rămână deschise dacă sunt vaccinați cei din personal și pentru persoanele vaccinate. Indiferent de rata de incidență. Persoanele vaccinate pot să meargă la restaurant și dacă cei de acolo sunt vaccinați. Nu trebuie să îi penalizăm pe cei care sunt vaccinați și acesta este un principiu de la care nu vreau să mă dau la o parte”, a spus Florin Cîțu.

În prezent, conform legii, în localitățile unde incidența este peste 6 la mia de locuitori restaurantele și cafenelele se închid inclusiv pentru persoanele vaccinate, fiind permisă doar livrarea la domiciliu.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult