Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Şoferul TIR-ului încărcat cu polietilenă, răsturnat pe DN2, a murit

Un bărbat de 56 de ani a murit, marţi dimineaţa, după ce TIR-ul condus de acesta s-a răsturnat în afara părţii carosabile pe DN 2, în zona satului Cotorca, din comuna Ciocârlia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Ialomiţa, slt. Lăcrămioara Chirea, conducătorul auto a rămas încarcerat în capul-tractor al vehiculului.

"Din cauza modului în care s-au poziţionat, în urma accidentului, cabina, remorca şi încărcătura TIR-ului, salvatorii de la Detaşamentul Urziceni au lucrat timp de aproximativ 2 ore pentru asigurarea accesului către victimă şi scoaterea acesteia dintre fiarele contorsionate cu mijloacele din dotarea autospecialei pentru descarcerare. Din nefericire, viaţa bărbatului nu a putut fi salvată", a precizat sursa citată.

Conform acesteia, impactul vehiculului cu solul a condus la producerea unor avarii inclusiv la rezervor, existând scurgeri de motorină.

"Perimetrul a fost delimitat şi au fost asigurate măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor în zonă, cu ajutorul unei autospeciale de stingere", a mai spus Lăcrămioara Chirea.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult