Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ciolacu, despre plafonarea preţurilor la alimente: ”Vom obliga producătorul să vândă cu un preț”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că un proiect pentru plafonarea preţurilor alimentelor de bază va fi avansat după o discuţie cu hipermarketurile şi cu producătorii.

Marcel Ciolacu a precizat că plafonarea prețurilor la alimente va presupune o compensare şi nu obligarea producătorilor să vândă sub preţul de producţie.

"Nu s-a scumpit producerea energiei, ci preţul energiei, ceea ce e total incorect. Aceasta este cauza. Efectele le-am văzut cu toţii atât în inflaţie, cât şi în scumpirile carburanţilor şi alimentelor. Când vorbim de plafonare, automat înseamnă că există şi o compensare. Când am vorbit de plafonare la alimentele de bază, asta nu înseamnă că obligăm producătorii să vândă sub preţul de producţie. Asta înseamnă că statul român, ca şi în aceste două luni când am plafonat preţul energiei, intervine şi subvenţionează o parte din acest preţ. Am văzut oameni politici care susţin că s-a întâmplat o nenorocire şi îi omorâm pe producători. Am zis că vom veni cu un astfel de proiect după ce vom avea discuţii atât cu hipermarketurile, cât şi cu producătorii. Cu primul-ministru am avut discuţia, să se creeze aceste grupe de lucru şi apoi ministrul de resort să vină în coaliţie, să prezinte propunerile şi să decidem politic. Cred că acesta este un mers constituţional şi normal, aşa cum ne dorim cu toţii", a afirmat Ciolacu, marţi, la Parlament.

”Întotdeauna trebuie să găsești bani să intervii în cazul unei specule”

El a explicat că, în cazul plafonării preţurilor la alimente, se va aplica acelaşi principiu ca în cazul preţului la energie.

"Vom obliga producătorul să vândă cu un preţ. Întotdeauna trebuie să găseşti bani să intervii în cazul unei specule. Cauza rămâne în continuare scumpirea energiei şi efectele se regăsesc în preţul alimentelor, al combustibililor. Cred că vom veni cât se poate de rapid cu aceste soluţii ca să acoperim. Era programată o şedinţa de coaliţie azi, care s-a amânat pentru că nu s-a găsit o soluţie", a spus Ciolacu.

Citește și
Florin Cîțu: „Rezultate mult peste aşteptări din punct de vedere economic” în 2021. „Şi mă mândresc cu asta”
Cîțu nu vrea plafonarea prețului la alimentele de bază, pentru că acestea ”înseamnă ceva pentru dvs și altceva pentru mine”

Preşedintele PSD a menţionat că îşi doreşte ca ministrul Energiei să vină cu nişte soluţii din luna aprilie, pentru că preţul energiei pentru lunile februarie şi martie este "acoperit".

"Există şi propunerea să prelungim aceste măsuri şi pentru următoarele două luni, ceea ce nu este rău şi în acest timp să fie parcurşi paşii legali cu ANRE", a adăugat Ciolacu.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult