Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Protestul unor călători care nu au mai încăput în trenul cu un singur vagon. Reacția CFR

Your browser doesn't support HTML5 video.

Protest disperat al unor turiști în gara din Eforie Nord.

Pentru că n-au mai încăput în garnitura de tren cu un singur vagon, care trebuia să-i ducă în Constanța, oamenii care cumpăraseră bilete pentru această cursă s-au așezat în fața locomotivei și au blocat-o.

Totul în timp ce înăuntru, ceilalți călătorii stăteau înghesuiți ca sardelele, într-o căldură năucitoare. Până când reprezentanții gării au reușit să mai aducă o garnitură, turiștii au pierdut trenul de legătură din Constanța spre București.

Reprezentanţii CFR susţin că mulţi dintre turişti şi-au reprogramat călătoriile de duminică pentru luni, iar asta a creat situaţia nedorită.

La final de concediu, fără prea mulţi bani la ei, turiştii au izbucnit când au văzut că trenul care trebuia să-i ducă din Eforie Nord până în Constanța a venit deja plin şi pentru ei nu se mai găsea nici măcar un loc în picioare, pe scări. Disperaţi că pierd legăturile pe care le aveau până acasă, oamenii s-au aşezat în fata trenului cu tot cu bagaje.

Înăuntru călătorii stăteau pe fiecare centimetru, dovada că reprezentaţii CFR au vândut bilete cu multe peste numărul de locuri pus la dispoziţie.

Aceeaşi rută a mai avut probleme şi în toiul verii, când la fel au fost vândute mai multe bilete decât locuri, iar oamenii au mers înghesuiţi.

După aproximativ o oră a fost adusă o garnitură suplimentară care i-a preluat pe turişti şi i-a dus în Constanța. Ce folos însă? Cei mai mulţi pierduseră trenurile de legătură spre Bucureşti sau alte zone din ţară.

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult