Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cetățean turc băgat în spital de un bărbat. Agresorul i-a șantajat familia timp de mai multe luni

Un bărbat în vârstă de 50 de ani din Murfatlar a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a şanjat o familie, solicitând acesteia din luna febuarie până în prezent diverse sume de bani, în cuantum de 200.000 de euro.

La mijlocul acestei săptămâni, bărbatul l-a agresat pe soţ, un cetăţean turc, acesta urmând să aibă nevoie de mai bine de o lună de îngrijiri medicale. Agresorul a fost dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, potrivit News.ro.

Potrivit IPJ Constanţa, în urma cercetărilor în cazul săvârşirii unor infracţiuni de şantaj şi lovire sau alte violenţe, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, au identificat un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din oraşul Murfatlar, bănuit de comiterea faptelor.

Astfel, pe data de 19 octombrie, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, sprijiniţi de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Constanţa au efectuat cinci percheziţii domiciliare pe raza municipiului Constanţa, oraşului Murfatlar şi localităţii Dăeni din judeţul Tulcea.

“Din cercetări a rezultat faptul că bărbatul în cauză, ajutat de alţi trei bărbaţi, ar fi comis faptele asupra a doi soţi din localitatea Valu lui Traian, judeţul Constanţa, pe care i-ar fi şantajat din luna februarie 2018, cerând diverse sume de bani, în cuantum de aproximativ 200.000 de euro. Pe data de 17 octombrie, bărbatul în cauză l-ar fi agresat pe unul dintre soţi, un bărbat, în vârstă de 40 de ani, cetăţean turc, producându-i leziuni care au necesitat între 35 şi 40 de zile de îngrijiri medicale”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Citește și
Femeie sechestrata
Cazul femeii sechestrate de concubin. Anchetatorii au găsit DVD-uri cu momentele în care era bătută

Bărbatul de 50 de ani a fost iniţial arestat pentru 24 de ore pentru şantaj şi loviri şi alte violenţe, sâmbătă fiind prezentat Tribunalului Constanţa care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. El a fost dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Constanţa. Cei trei complici ai bărbatului sunt cercetaţi în libertate.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult