Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Centrele comerciale și piețele au fost pline ochi de oameni veniți la cumpărături pentru Sărbători, în acest weekend

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cu o săptămână înaintea Crăciunului, centrele comerciale și piețele sunt pline de oameni veniți la cumpărături cu listă, că să fie siguri că vor lua tot ce le trebuie, plus cadouri.

Aglomerația nu pare să sperie pe nimeni, iar pungile cu daruri se înmulțesc după fiecare magazin. Cei mai mulți au vrut să meargă la sigur și au ales ceva de îmbrăcat pentru cei dragi.

Printre ghirlande, brăduți împodobiți și colinde, părinți, bunici și prieteni caută darul perfect de pus sub brad. Reporter: Ai fost cuminte? Copil: „Da!” Reporter: A fost cuminte? Tatăl: „Să zicem că a fost.” Reporter: S-a ocupat deja Moș Crăciun sau Moș Crăciun mai are de lucru pentru el? Tatăl: „S-a ocupat, s-a ocupat." Reporter: „Ce cadouri ați ales?”

Domn: „Deocamdată vestimentar. Haine, e mai la îndemână.”

Cuplu: „Fix ultimele. Nu vrem să mai ieșim. Vă dați seama ce aglomerație o să fie.”

Citește și
dr max
Hiper – farmacia Dr.Max s-a deschis vineri la Iași, în incinta Iulius Mall

Reporter: Ce ați cumpărat pentru cei dragi?

Cuplu: „Bluze, pulovere, cămăși...de îmbrăcat.”

O doamnă a făcut un adevărat efort pentru nepoatele sale. Sunt adolescente, așa că nu i-a fost deloc ușor să aleagă ceva din puzderia de magazine.

Reporter: Cu ce vine? Bunică: „Eh, câte puțin din toate.” Reporter: Dar au fost cuminți anul acesta? Bunică: „Da, da, și învață foarte bine și-s cumințele.” Reporter: Mai aveți multe cadouri de luat? Bunicuță: „Mai am, mai am.”

Și într-un mall din Iași a fost forfotă în magazine.

Cumpărător: „E pentru Secret Santa la muncă, sper să nu mă vadă colega.”

Cumpărător: „Mai sunt ceva bănuți, dar păstrăm pentru sfârșitul sărbătorilor pentru că e posibil să rămânem fără și mai păstrăm ca să avem de Anul Nou.”

Și nu doar cadourile au fost ținta. Oamenii au venit din timp într-un mall din Cluj pentru a-și cumpăra produsele tradiționale, iar din coșuri n-au lipsit mâncarea, băutura și dulciurile.

Cumpărător: „Da, sunt pentru Crăciun ca să evităm aglomerația. Sunt mulți exact ca noi. Se gândesc să se pregătească înainte de ajunul sărbătorilor.”

 

 

De la ora 10 de când s-au deschis mall-urile a fost un trafic intens. Dacă am fi avut o aplicație de trafic destinat centrelor comerciale, la ora prânzului am fi văzut că totul a fost roșu, indiferent despre ce magazin am fi vorbit, din mall.

În zona caselor de marcat, la ieșirea dintr-un supermarket, oamenii au ieșit cu coșurile pline.

Este ultimul weekend înainte de Crăciun, așa că nu este de mirare că zumzăială a mii de oameni a îmbrăcat centrele comerciale. În timp ce unii sunt în căutarea cadoului perfect printre magazine, alții bifează produsele de pe listele de cumpărături în supermarket.

Cinci zile au mai rămas până în ziua de Ajun, când în mod normal toate cadourile ar trebui să fie deja împachetate, mesele pline și brazii impodobiți. Odată cu scurgerea timpului s-a simțit și agitația din mall-uri, dar la fel de aglomerat a fost și în târgurile de Crăciun cu produse speciale.

Este un dute vino la intrarea în centrele comerciale și parca toată lumea vrea să termine cât mai repede. Să știți însă că, mall-urile rămân deschise până pe 24 decembrie cu program normal, cele mai multe vor fi închise pe 25 decembrie și 1 ianuarie, în timp ce unele, puține, sunt deschise dar au program redus în aceste zile.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult