Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce sancțiune a primit asistenta de la maternitatea din Ploieşti care a încurcat doi nou-născuţi la externare

Comisia de disciplină care anchetează cazul fetiţelor încurcate la externarea din Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a dispus măsuri faţă de o asistentă.

Comisia de disciplină a aplicat asistentei o sancţiune de 10% din salariu pentru o perioadă de trei luni, iar ancheta administrativă continuă, a precizat joi, pentru Agerpres, managerul spitalului, Bogdan Nica. Imediat după incident, conducerea unităţii i-a interzis asistentei în cauză să lucreze cu nou-născuţii până la finalizarea anchetei, a mai precizat Bogdan Nica. Acesta a arătat şi că procedurile există la nivelul unităţii sanitare, sunt clare, însă nu au fost respectate. În plus, este în derulare şi o anchetă a Corpului de Control al ministerului cu privire la acest caz. O anchetă internă a fost demarată în luna februarie la nivelul Secţiei de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, după ce o mamă a fost externată cu un alt copil decât cel pe care l-a născut, situaţia fiind remediată în scurt timp, la sesizarea mamei copilului externat din greşeală. Directorul medical al SJU Ploieşti, Andrei Ilinca, a declarat atunci, pentru Agerpres, că în acest caz a fost vorba despre două fetiţe născute în aceeaşi zi, care aveau acelaşi nume. "Şi-au dat seama repede şi s-a remediat problema. Noi vom demara o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat şi vom vedea dacă trebuie revizuite inclusiv procedurile de identificare şi vom lua măsuri în funcţie de rezultatele anchetei. Una dintre mămici este cea care şi-a dat seama că este o problemă", a precizat Ilinca. Din primele date, cea care şi-a dat seama că a fost făcută o greşeală este mama care încă se afla în spital. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult