Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce acțiuni suspecte a efectuat „NIS Petrol”, controlată de Gazprom. Patru angajați sunt urmăriți penal de DIICOT

Your browser doesn't support HTML5 video.

O operațiune specială a DIICOT a vizat filiala din România a companiei sârbe „NIS Petrol”, controlată de rușii de la Gazprom.

Este vorba despre suspiciuni de divulgare a unor secrete de serviciu legate de zăcămintele de petrol şi gaze ale României.

Patru suspecţi, angajați ai NIS, sunt acuzaţi că ar fi trimis la compania mamă de la Belgrad rapoarte realizate în urma prospectării unor terenuri în România, în loc să le trimită Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

Operațiunea a avut loc luni dimineață, la Timișoara, dar și în Capitală.

Divulgarea de informații clasificate din categoria Secret de Serviciu către rușii interesați de zăcămintele de petrol și gaze ale României. Este suspiciunea pe care procurorii DIICOT o investighează acum, motiv pentru care ofițerii Direcției de Combatere a Crimei Organizate și jandarmii au demarat nouă percheziții. Principala țintă este subsidiara din Timișoara a companiei sârbești Nis Petrol, deținută de Gazprom și controlată de Federația Rusă.

Ramona Bolla, purtător de cuvânt DIICOT: "Procurorii Direcției De Investigație a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată TM efectuează nouă percheziții domiciliare într-o cauză având ca obiect comiterea infracțiunilor de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și de transfer neautorizat de date informatice."

NIS Petrol operează în România de mai mulți ani și deţine 19 benzinării Gazprom. Compania sârbească a concesionat de la Agenția Națională a Resurselor Minerale nu mai puțin de 6 perimetre de petrol și gaze. Două sunt în județul Bihor, iar celelalte patru, în județul Timiș. Într-un răspuns public oferit emisiunii „România, te iubesc!” oficialii de la NIS Petrol au explicat că exploatează zăcăminte în România, în baza unor concesionări făcute pentru 20 și, chiar 25 de ani. Au ales vestul țării pentru că perimetrele de acolo sunt aproape de rafinăria Gazprom din Serbia.

Conform contractului cu statul român, compania NIS Petrol trebuia să anunțe Agenția Națională pentru Resurse Minerale de orice descoperire pe care o face în subteranul României. Potrivit anchetatorilor, acest lucru nu s-ar fi întâmplat, iar informații sensibile despre zăcămintele din vestul țării au ajuns la sediul central al companiei, din Belgrad.

În urma perchezițiilor, opt persoane au fost duse la audieri la sediul DIICOT Timișoara.

După mai multe ore de audieri, procurorii DIICOT au început urmărirea penală împotriva a patru dintre angajaţii lui NIS PETROL România. Este vorba despre 4 cetățeni născuți în Rep. Moldova, dar care domiciliează în România și, afirmă surse apropiate de anchetă, ar fi membri ai staffului de conducere, dar și de execuție al subsidiarei companiei din România sârbești controlată de Federația Rusă.

”Cu privire la 4 dintre persoanele conduse la audieri (cetăţeni străini şi români), procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara au formulat acuzaţii sub aspectul comiterii infracţiunilor de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi transfer neautorizat de date informatice reţinându-se că, în calitate angajaţi ai unei filiale a unei companii multinaţionale (având responsabilităţi de natură managerială sau de altă natură în cadrul firmei ori, dimpotrivă, neavând autorizarea necesară desfăşurării anumitor operaţiuni în cadrul acestei firme), au eludat normele metodologice pentru aplicarea Legii petrolului, respectiv procedurile impuse de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi au transmis date nedestinate publicităţii privind fondul de resurse (rezerve minerale) din România către firma din acelaşi consorţiu din Serbia”, a transmis DIICOT.

"Nu exclud deloc posibilitatea unei adevărate vinovății a NIS. Este important să subliniez că nu sunt cetăţeni sârbi, nu are nimic de-a face cu noi. Sunt în mare parte ruşi, dar vom cere mai multe informaţii de la poliţia română", a spus președintele sârb în fața reporterilor, la Budapesta.

Numele companiei NIS Petrol a mai apărut într-un scandal identic în 2014. Atunci, un geolog sârb ar fi fost împiedicat de poliţiştii de frontieră să scoată din țară date și informații legate de zăcămintele de petrol și gaz ale României. Ar fi avut asupra sa atât documentație pe hârtie, cât și un dispozitiv de stocare a informațiilor în format electronic. Ancheta a fost făcută de procurorii Parchetului Timiș, dar după ani de cercetări, a fost clasată. Cetățeanul sârb nu a fost acuzat și judecat.

Oficialii NIS Petrol România nu au furnizat până la această oră niciun punct de vedere legat de investigația DIICOT.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult