Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce le spunea medicilor gravida de 26 de ani care a murit la un spital din Botoşani, după o noapte de spitalizare

Presa locală a publicat, sâmbătă, mesaje trimise de tânăra însărcinată în 13 săptămâni, care a murit după o noapte de spitalizare la un spital din Botoşani, și medicul curant și cel de gardă, în care se roagă de aceştia să o chiureteze.

Potrivit purtătorului de cuvânt al maternităţii, Ioan Asaftei, conducerea unităţii sanitare a nominalizat o comisie internă care să analizeze modul în care s-au aplicat protocoalele în cazul unei tinere de 25 de ani care a murit în spital, vineri dimineaţă, la câteva ore după ce a fost dusă la maternitatea din Botoşani cu o ambulanţă, scrie News.ro.

Conform reprezentantului unităţii sanitare, medicul de gardă de la Secţia Obstetrică Ginecologie a transmis că pacienta, în vârstă de 25 de ani, s-a internat în urgenţă, fiind adusă cu o ambulanţă în seara zilei de 17 august, la ora 23:30. Ea avea sângerare internă redusă, dureri hipogastrice şi se afla la a cincea sarcină, având în antecedente trei naşteri naturale şi un avort spontan.

Ecografia a arătat că sarcina era oprită din evoluţie recent.

„S-au efectuat investigaţii de laborator, investigaţii paraclinice constând în examen ecografic, conform protocolului în vigoare. De asemenea, medicul de gardă a declarat că nu s-a impus evacuarea sarcinii în cursul nopţii deoarece sângerarea genitală externă a fost foarte redusă, colul uterin închis, fără semn de avort în evoluţie. Pe data de 18 august, ora 7:30 starea generală a pacientei s-a degradat brusc, manifestând dispnee severă, sângerare abundentă a nivelul căilor aeriene superioare, motiv pentru care este transferată de urgenţă în secţia anestezie-terapie intensivă, unde i se fac manevre complexe de reanimare dar, din păcate în ciuda eforturilor echipei medicale, la ora 8:20 se declară decesul prin stop cardio-respirator iresuscitabil, hemoragie căi respiratorii superioare”, a declarat sâmbătă, pentru News.ro reprezentantul unităţii sanitare.

Citește și
grecia steag
Sistemul medical din Grecia este în pragul colapsului. O gravidă a murit așteptând ambulanța

Necropsia urmează a stabili cauza decesului.

Sâmbătă, jurnaliştii de la Monitorul de Botoşani au publicat mesaje prin care tânăra femeie îi ruga, atât pe medicul său curant, cât şi pe medicul de gardă, să îi facă un chiuretaj, spunând că nu mai suportă durerile.

Conform imaginilor publicate de presa locală, un prim mesaj a fost trimis vineri dimineaţă, la ora 3:16, medicului curant, căruia tânăra îi explica situaţia, îi spunea că sarcina ei s-a oprit din evoluţie.

„Credeţi că se poate ceva să fiu chiuretată în seara asta? Că nu mai rezist de durere, exact ca la naştere, vă rog din suflet”, îi scria tânăra medicului curant. Un al doilea mesaj trimis vineri la ora 4:18, era adresat unui alt medic: „Credeţi că îmi puteţi face chiuretajul noaptea asta, că nu mai rezist de durere. Vă rog din suflet, simt că o iau razna”.

Conform presei locale, la ora 6:40 femeia a trimis familiei un ultim mesaj în care scris: „Nu mai pot”. Cincizeci de minute mai târziu a intrat în stop cardio-respirator.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult