Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce daruri primesc românii cu rude în străinătate. ”De aici se poate trimite orice! Am avut cereri și de șuruburi, dibluri”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cutii nenumărate cu ton, sticle cu ulei de măsline dar și băuturi, brânzeturi, cafea și tot felul de dulciuri! Sunt darurile pe care le primesc românii cu rude și amici în străinătate.

Sunt, aparent, aceleași produse pe care le pot cumpăra și de aici. Totuși, expeditorii insista că în țara de adopție, găsesc deseori mărfuri de calitate mai bună și la prețuri mai mici cât să merite și costurile pentru transport.

După aproape 20 de ani în Pamplona, Spania, Ema adună într-o listă de prin februarie dorințele rudelor din Teleorman.

Ema Loredana Badea: ”Eu cred că toți trimitem dulciuri, un ulei de măsline care e mult mai ieftin și mai bun aici, jambon... am avut cereri din partea familiei și de șuruburi, care par mai ieftine... dibluri. De aici se poate trimite orice!”

Și totuși, în relatările românilor din lumea largă apar aceleași cuvinte-cheie- ulei de măsline, ton, cafea, brânzeturi scumpe și dulciuri. Care- mai ales în Italia, Spania și Franța- sunt într-adevăr, cam cu 15 la sută mai ieftine. Cei care trimit alimente congelate și perisabile stau cu mare grijă până sunt anunțați că au ajuns.

Unii dintre românii plecați peste hotare trimit coletele ca pe vremuri… învelite în cearceafuri brodate și cusute cu ață sau în sacoșe de rafie. Majoritatea pachetelor au plecat de la expeditori înainte de floriile ortodoxe, pentru că durează cam o săptămână să ajungă din comunitatea europeană. Deși există și poșta rapidă, care face traseul în 4 zile.

Deseori, străbat continentele colete expediate simultan din ţară şi străinătate. Cristian, medic veterinar, trimite mezeluri uscate și caș măturat, apoi așteaptă...

Cristian Mușetescu: ”Avem o verișoară care este peste ocean. Din Canada am primit un whiskey și un sirop de arțar. Și din Canada am primit mai multe cadouri, haine”.

Mii de pachete au plecat deja de la noi, fie prin firme de curierat, fie cu microbuze şi autocare spre ţările unde sunt mari comunităţi de romani, Italia, Spania şi germania. Coletele conţin tradiţionale.

Florin Gabriel Bulumac: ”Românii trimit din România în afară... de la miez de nucă, pufuleți și chiar mături”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult