Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce au găsit polițiștii din Satu Mare într-un colet trimis din Spania. Două persoane au fost reţinute

Două persoane au fost reţinute de poliţiştii din Satu Mare după ce au comercializat un kilogram de canabis, drogurile fiind primite din Spania printr-o firmă de curierat, informează, joi, Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Satu Mare, au efectuat o prindere în flagrant delict, într-o cauză penală privind săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi instigare la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de risc. „Astfel, la data de 21 februarie a.c., cele două persoane au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Baia Mare, după ce ar fi comercializat un kilogram de canabis (drog de risc), pentru 13.800 de lei. Ulterior, a fost pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, fiind descoperite şi ridicate 500 de grame de canabis, precum şi alte mijloace de probă. Din materialul probator administrat a reieşit faptul că cei doi bărbaţi, în cursul lunii februarie 2024, ar fi introdus în ţară, din Spania, cantitatea de canabis, disimulată într-un colet, pe care l-ar fi preluat de la firma de transport, în aceeaşi zi, în care au fost prinşi în flagrant delict", precizează sursa citată. Procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reţinerea celor doi bărbaţi, unul dintre aceştia fiind cetăţean străin. De asemenea, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare, cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult