Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce au descoperit poliţiştii într-un microbuz care voia să intre în țară, la vama Giurgiu. Șoferul s-a ales cu dosar penal

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit într-un microbuz peste 3.300 de bucăţi constând în materiale pirotehnice, care erau transportate cu încălcarea prevederilor legale.

„În data de 13.10.2023, în jurul orei 08:30 în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui microbuz, un cetăţean bulgar în vârstă de 29 ani. Cu ocazia efectuării controlului asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit 12 cutii ce conţineau în total 3.360 bucăţi de materiale pirotehnice”, anunţă Poliţia de Frontieră.

Deoarece şoferul a declarat că intenţiona să transporte articolele pirotehnice în Bucureşti, la un centru comercial en-gros, fără a deţine însă autorizaţiile necesare, la faţa locului a fost solicitată o echipă operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu - Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.

„Astfel, faţă de şofer a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept” urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsuri legale prin unitatea de parchet”, precizează poliţiştii de frontieră.

Întreaga cantitate, în valoare totală de 840.000 lei, a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.

Citește și
accident
Taf care tracta un microbuz, lovit de tren în Bistrița-Năsăud. Șoferul era băut și nu avea permis | FOTO

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult