Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce au descoperit polițiștii de frontieră printre mărfurile dintr-un microbuz

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu - P.T.F. Bechet au descoperit 19 cetăţeni irakieni care au încercat să intre ilegal în ţară, ascunşi într-un microbuz, condus de un şofer sârb.

Poliţia de Frontieră a anunţat, luni, că la Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară un cetăţean sârb la volanul unui microbuz, marca Fiat Ducato, care transporta, conform documentelor, cabluri electrice din Turcia, pentru o societate din Cehia, potrivit News.ro.

Poliţişti de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, descoperind, ascunşi în compartimentul marfă al microbuzului, nouăsprezece persoane, cetăţeni străini.

În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni irakieni -13 bărbaţi, 3 femei şi 3 minori - adulţii având vârste cuprinse între 20 şi 43 de ani, iar minorii între 7 şi 17 ani. La cercetări, cetăţenii irakieni au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei, iar cetăţeanul sârb a declarat că nu ştie cum s-au ascuns persoanele respective în microbuz.

Citește și
politie
Polițiștii bucureșteni au deschis focul asupra unui șofer. Refuzase să coboare din mașină

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului romano-bulgar, migranţii şi şoferul sârb au fost preluaţi de Poliţia de Frontiera Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult