Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce a pățit un bărbat care a provocat intenţionat un accident rutier soldat cu trei victime

Un bărbat din judeţul Timiş, care a provocat intenţionat un accident rutier soldat cu trei victime, a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor.  

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, incidentul a avut loc pe 24 ianuarie 2022.

„Pe fondul unor discuţii contradictorii cu tatăl acestuia şi cu intenţia declarată de a se sinucide, inculpatul, în timp ce conducea un autoturism cu viteză excesivă şi cu încălcarea normelor legale referitoare la depăşirea altor autovehicule pe DN6, din direcţia Caransebeş către Timişoara, la intrarea în sensul giratoriu pe autostrada A6 (unde viteza este limitată la 30 km/h, iar sensurile de mers sunt despărţite de linie dublă continuă), a intrat în coliziune cu partea din spate a unui alt autoturism, ce se deplasa în aceeaşi direcţie şi în care se aflau persoanele vătămate”, se precizează în comunicat.

În urma impactului, autoturismul în care se aflau victimele a fost proiectat peste scuarul sensului giratoriu şi s-a rostogolit în aer, după care, în cădere, a lovit balustrada despărţitoare din metal amplasată pe marginea drumului şi s-a oprit într-un canal betonat. De asemenea, una dintre persoanele aflate în autoturism a căzut în afara acestuia.

„În urma evenimentului rutier, persoanele vătămate au suferit vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 40 de zile de îngrijiri medicale, 30 de zile de îngrijiri medicale, respectiv 110 zile de îngrijiri medicale şi viaţa pusă în primejdie pentru persoana vătămată care a căzut din autoturism”, se mai menţionează în comunicat.

Citește și
accident valcea
Accident între o mașină, o autoutilitară și un TIR, în Vâlcea. Trei adulți și un minor au ajuns la spital. GALERIE FOTO

După finalizarea rechizitoriului, dosarul a fost trimis pentru soluţionare la Tribunalul Timiş.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult