Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce a făcut un pensionar din Galați după ce a găsit pe o bancă un portofel plin cu bani

Un pensionar din Galaţi a găsit pe o bancă un portofel care conţinea peste 6.000 lei şi alte valori, pe care l-a predat poliţiştilor, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, la sediul IPJ Galaţi s-a prezentat un bărbat, de 72 ani, care a declarat că a găsit pe o bancă situată în zona unui magazin alimentar un portofel şi a venit pentru a-l preda la poliţie în vederea identificării şi restituirii persoanei care l-a pierdut.

Procedându-se la verificarea conţinutului, s-a constatat că portofelul conţinea suma de 6.116 lei, 6 tichete de masă, 4 cupoane de pensie şi 11 cupoane de călătorie pentru pensionari.

În urma verificărilor efectuate a fost identificată persoana care figura cu numele în cupoanele de pensie, o femeie în vârstă de 79 ani, din municipiul Galaţi. Persoana a fost contactată şi invitată să se prezinte la sediul instituţiei, în vederea clarificării acestei situaţii.

Femeia, cu lacrimi în ochi, a precizat faptul că a scos de la o casă de ajutor reciproc o sumă mai mare de bani pe care a pus-o în portofelul pe care îl avea asupra sa. Când se îndrepta spre casă, s-a aşezat pe o bancă pentru a se odihni, iar sacoşele cu mai multe produse pe care le cumpărase precum şi portofelul le-a aşezat lângă ea. La plecare femeia a uitat portofelul pe bancă.

Portofelul împreună cu tot ceea ce se afla în el a fost restituit femeii.

Bărbatul care a găsit acest portofel nu a dorit să-i fie făcut public numele, precizând doar că a dorit să facă o faptă bună pentru cineva care cu siguranţă trecea prin momente dificile odată cu această pierdere.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult