Modifica setarile cookie
Toate categoriile

CCR a constatat oficial că nu s-a întrunit pragul legal pentru prezență la referendumul pentru familie

Your browser doesn't support HTML5 video.

Curtea Constituţională a constatat, joi, oficial, că nu s-a întrunit pragul legal de participare a populației la referendumul organzat în 6 și 7 octombrie pentru redefinirea definiției familiei în Constituție.

Conform rezultatelor finale ale referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie, prezenţa la vot a fost de 21,10%.

Referendumul este valid dacă prezenţa la vot este de 30 la sută, iar 25 la sută sunt voturi valabile.

Din totalul de voturi exprimate, 91,56% au fost "Da”, 6,47% au fost "Nu”, iar restul au fost nule.

Conform articolului 45 din Legea referendumului, Curtea Constituţională prezintă Parlamentului un raport cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional şi confirmă rezultatele acestuia.

Cu o zi în urmă, CCR a respins toate cele patru contestaţii vizând organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Trei contestaţii privind respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din zilele de 6 şi 7 octombrie 2018 au fost depuse de avocatul Sever Alexandru Sbârnă.

Două dintre sesizări sunt în nume personal, iar o a treia a fost depusă de avocat în numele Platformei civice apolitice ÎMPREUNĂ.

Toate cele trei contestaţii au fost înregistrate la CCR în 15 octombrie.

O a patra contestaţie privind referendumul a fost transmisă CCR marţi seară. Aceasta a fost făcută de Nedelea Liliana-Elena.

 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult