Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cazul de la Caracal, în atenția presei internaționale. BBC News vorbește despre neglijență

Cazul Alexandrei, fata de 15 ani dispărută la Caracal care a sunat joi la 112 pentru a raporta că a fost sechestrată și violată, a ajuns în atenția presei internaționale.

Astfel, un reportaj BBC vorbeşte despre reacţia întârziată a autorităţilor, iar Reuters şi AFP descriu protestele de sâmbătă seara, informează News.ro.

În reportajul video prezentat de BBC, prezentatorul afirmă: „Ministrul de Interne al României a demis şeful poliţiei după uciderea unei adolescente ale cărui apeluri către serviciile de urgenţă au fost neglijate timp de mai multe ore. Familia sa susţine că ofiţerii nu au luat în serios apelurile ei, în timp ce poliţia afirmă că a avut dificultăţi în a o localiza”, relatează prezentatorul BBC. De asemenea, într-un articol intitulat „Adolescentă ucisă, în ciuda apelurilor la serviciile de urgenţă”, BBC relatează că „poliţia a cerut mandat de percheziţie, chiar dacă acesta nu era necesar şi au aşteptat până dimineaţă pentru a intra în casă”. AFP a relatat despre protestele de sâmbătă seară din Bucureşti. „Câteva mii de protestatari au mărşăluit în Bucureşti sâmbătă după ce şeful poliţiei din România a fost concediat în urma indignării privind reacţia poliţiei la uciderea unei fete de 15 ani”, se arată în articolul AFP, preluat şi de The Guardian, în Marea Britanie. „Oamenii au scandat „incompetenţă!” şi au cerut demisia guvernului. Ulterior, ei au depus flori şi lumânări la un memorial improvizat în faţa Ministerului de Interne”, se precizează în articolul AFP. „De ce nu a intervenit mai repede poliţia? Toată lumea trebuie să răspundă pentru asta, de la ofiţeri la procurori la premierul Viorica Dăncilă”, a afirmat pentru AFP protestatarul Cristian Nan, în vârstă de 55 de ani. Reuters a relatat, de asemenea, despre protestele de sâmbătă seara, precizând că „autorităţilor le-a luat 19 ore pentru a găsi locaţia în care era ţinută adolescenta, fiind găsite rămăşiţe umane şi bijuterii”. „În jur de 2.000 de oameni au mărşăluit în centrul Bucureştiului pentru a protesta faţă de felul în care a fost gestionat cazul, cu bannere precum „Corupţia ucide”, „Sângele lor este pe mâinile voastre” şi „România este ucisă”. Reuters notează că, de când a preluat puterea în 2016, PSD a schimbat legislaţia judiciară prin ordonanţe de urgenţă sau prin parlament fără o dezbatere publică, erodând astfel independenţa justiţiei şi provocând critici din partea Uniunii Europene. De asemenea, cazul a fost prezentat şi în New York Times. „Acest caz a stârnit o indignare naţională, sute de persoane adunându-se în faţa casei suspectului pentru a protesta vineri. Preşedintele şi premierul au cerut o analiză a intervenţiei poliţiei şi pedepse pentru cei responsabili”, se arată în articolul NY Times.

Miercuri, Alexandra Măceşanu, o fată de 15 ani din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a dispărut după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină „la ocazie”. Minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, spunând că a fost sechestrată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla.

Anchetatorii au început percheziţia domiciliară la locuinţa bărbatului de 66 de ani vineri dimineaţa, la circa 19 ore de la apelul fetei. Sâmbătă, Gheorghe Dincă a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de trafic de persoane și de viol.

Citește și
Suspectul din Caracal, reţinut şi adus la mandat.
Reacţia soţiei lui Gheorghe Dincă atunci când a aflat de acuzaţiile la adresa acestuia

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult