Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Momentul în care migranții care strigau după ajutor au fost scoși din TIR-ul în care se sufocau, la Nădlac

Your browser doesn't support HTML5 video.

Şoferul din Uzbekistan care conducea camionul frigorific în care erau ascunşi 55 de persoane, aflate la un pas de moarte, a fost reţinut. Este acuzat de trafic de migranţi în formă agravantă, pentru că viaţa celor transportaţi a fost pusă în pericol.  

Oamenii au fost găsiţi aproape sufocaţi în TIR-ul care se pregătea să iasă din ţară pe la Nădlac. Strigau după ajutor și loveau în pereții mașinii ca să fie salvați.

Acesta este momentul în care migranții care se sufocau în camionul frigorific sunt scoși din vehicul de echipajele SMURD.

Un șofer român, aflat în coloană la ieșirea din țară, prin Vama Nădalac 2, i-a auzit cum loveau în pereții vehiculului și strigau după ajutor și a alertat autoritățile. Două echipaje de salvare le-au acordat primul ajutor.

Mircea Mera, directorul medical Serviciul de Ambulanță Arad: ”Erau deshidratați, speriați”.

Citește și
retea migranti
Zeci de români, ridicați pentru că ar fi ajutat migranţi să ajungă în Germania. Plata se făcea prin sistemul hawala

În remorca frigorifică, polițiștii de frontieră au numărat 55 de persoane, în mare parte bărbați. Autoritățile spun că sunt din Siria, Bangladesh, Sri Lanka, India, Etipia şi Nepal. Le-au spus anchetatorilor că ar fi plătit câte 3.000 de euro pentru drumul ilegal care le putea curma viaţa.

Cei 55 de migranți s-au urcat în camion din România

În incinta încuiată, oamenii au suferit tulburări respiratorii și deshidratare pentru că primeau aer doar printr-o gură de aerisire de câtiva centimetri pătrați, aflată în partea din spate a vehiculului. Şoferul străin le-a spus polițiștilor că știa că transporta cauciucuri și că urma să ajungă în Austria.

Potrivit Poliției de Frontieră, cel mai probabil, cei 55 de migranți fuseseră urcați în camionul frigorific în România. Intraseră legal în ţară, cu vize de muncă, iar o parte dintre ei erau solicitanţi de azil.

Metoda transportului de migranți ascunși în camioane este tot mai des folosită de rețelele care le promit că îi duc în vestul Europei. Zilele trecute, 20 de străini au fost descoperiți într-un compartiment ascuns într-un camion.

Polițist: „Aceasta este metoda pe care o noi o denumim la frontieră „perete dublu”. Este construit un al doilea perete, identic cu cel din spate, pentru fraudarea controlului”.

Cei 55 de migranți descoperiți în camionul de la Nădlac au fost cazaţi în centre speciale din Timişoara şi Arad. Sunt cercetaţi şi ei, pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Acum patru ani, 39 de transfugi vietnamezi au fost găsiți sufocați în Londra, tot într-un camion frigorific. Trei români împlicați în rețeaua care a pus la cale transportul lor au fost condamnați la închisoare.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult