Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cât a ajuns să coste un bilet de avion pe ruta Tel Aviv - București. "Este peste puterile unui om"

Your browser doesn't support HTML5 video.

În noaptea de marți spre miercuri, alți români au revenit în țară din Israel, cu două aeronave. În total, de la începutul conflictului s-au întors peste 1.500. Sunt speriați, dar teferi.

Alți aproximativ 350 - aflați în vacanță, ori care locuiesc acolo - au anunțat ambasada României că își doresc să vină înapoi.

Spațiul aerian este deschis, dar o serie de companii private și-au anulat cursele, așa mulți sunt încă blocați într-o zonă extrem de periculoasă.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, până acum au ajuns în țară peste 1500 de români. Dar, inclusiv reprezentanții Patriarhiei confirmă că în zona de conflict mai sunt pelerini.

Radu Ioanid, ambasadorul României în Israel: "Avem într-adevăr un număr de cetățeni români care au avut biletele anulate și acești cetățeni sunt prioritățile noastre. Uitați, sună o alarmă acuma și ar trebui să vă las, dar nu vă las, nu mă duc în buncăr ca să continui discuția. Da, știu, am auzit, mergeți în buncăr. Eu o să rămân cu colegii de la presă. A doua prioritate sunt cei care vor să plece mai repede, decât au bilete. Avem de asemenea, foarte multe cereri de genul: este deschis aeroportul? Răspunsul nostru este da. Puteți să ne asigurați transportul la aeroport? Răspunsul nostru este nu. Și pot să vă raportez acum că se aud zgomotele antiaeriene deci este atacat Tel Avivul".

Citește și
Romani aeroport
Alți 283 de români au ajuns în țară din Israel. Sute de solicitări de repatriere sunt primite zilnic

47 de pelerini din Botoșani, care vizitau locurile sfinte din Israel, încă așteaptă o aeronavă salvatoare.

Roxana Gheorghiță, fiica unei femei aflata in pelerinaj: "Erau programați. Nu s-au plătit biletele de către centru. Am fost în legătură cu consulatul, au fost pe niște liste, dar au fost scoși".

Ministerul Român de Externe ține legătura atât cu agențiile de turism cât și cu românii rămași acolo.

Radu Filip, purtătorul de cuvânt al MAE: "Colegii mei de la ambasada din Tel Aviv sunt în contact cu coordonatorul acestui grup urmând a fi înștiințați de posibilitatea de a reveni în România. // Biletele pentru revenirea în România sunt achitate de compania turistică care a efectuat acest sejur sau de către cetățeni".

Doar ca un bilet a ajuns să coste și 500 de euro de persoană.

Ghid turistic: "S-au anulat foarte multe zboruri. Eu am plătit, de exemplu, foarte mult pe zborul meu ca să mă întorc".

Larisa Matei: "Suntem oameni normali, muncim cu două salarii. 1.000 euro un bilet, fetița are doi ani, iar prețul se plătește întreg. Este peste puterile unui om cu două salarii. Noaptea, unu - două, treziți din somn în sunete, nu este simplu deloc".

Curse similare vor avea loc și zilele următoare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult