Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Caracal: Inspecția Judiciară verifică modul în care au acționat procurorii de la Craiova

Inspecția Judiciară s-a sesizat, vineri, din oficiu cu privire la posibile abateri disciplinare, în legătură cu modul în care DIICOT Craiova a instrumentat dosarul privind dispariția Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu.

„Menţionăm faptul că etapa verificărilor prealabile este o etapă premergătoare cercetării disciplinare, competenţa Inspecţiei Judiciare fiind „de a stabili dacă există indiciile săvârşirii de către magistraţi a unei abateri disciplinare şi de a se pronunţa după caz, în funcţie de rezultatul verificărilor”, a mai precizat Inspecția Judiciară, într-un comunicat.

În cursul zilei de joi, instituţia a precizat că face verificări şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, iar anterior a cerut suspendarea procurorului care s-a ocupat de cazul Alexandrei Măceşanu şi nu le-a permis poliţiştilor să intre în locuinţa suspectului înainte de ora 6.00.

Poliţiştii şi procurorii anchetează dispariţia a două adolescente, care au plecat la date diferite către Caracal şi nu au mai revenit. Una dintre fete a dispărut din aprilie, iar cealaltă a fost dată dispărută săptămâna trecută, conform News.ro.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

Citește și
Caracal
Caracal, oras desprins din filmele cu mafioti. Interlopii fac legea, iar oamenii se tem sa vorbeasca

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult