Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Candidat independent din Brașov, arestat preventiv după ce a amenințat că o omoară pe preşedinta Biroului Electoral Judeţean

Un candidat independent pentru funcţia de primar în Brașov a fost arestat preventiv, sub acuzaţia de ultraj, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.  

El ar fi trimis un e-mail preşedintei Biroului Electoral Judeţean Braşov în care a ameninţat-o că o omoară şi o violează.

„S-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă o persoană cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de ultraj prin ameninţare, prevăzută de art. 257 alin. (1) C.Pen. raportat la art. 206 alin. (1) C.pen., situaţia de fapt fiind următoarea: În data de 07.06.2024, la ora 18.32, inculpatul, candidat la alegerile locale de la nivelul municipiului Braşov, fiind nemulţumit de răspunsul primit de la Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 8 Braşov cu privire la o petiţie formulată de acesta, a adresat preşedintelui instituţiei ameninţări cu săvârşirea unor acte grave de violenţă, mesajul fiind trimis la adresa de e-mail a instituţiei”, informează, printr-un comunicat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov. Nicolae Florin Dogar ar fi trimis preşedintei Biroului Electoral Braşov un e-mail în care o ameninţa că a violează şi o omoară. La momentul la care a fost ridicat, el s-ar fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, notează jurnaliştii locali.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult