Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O masă de aer polar loveşte marţi România. Temperaturile scad brusc şi încep ninsorile

Your browser doesn't support HTML5 video.

Pregătiți-vă! Vine frigul la final de lună, după un octombrie de basm.

O masă de aer polar care vestește apropierea iernii va pătrunde marți în România, iar temperaturile, până acum prietenoase, vor scădea în unele zone și cu 15 grade Celsius. Și cum un rău nu vine niciodată singur, această schimbare va atrage ploi în toată țara, iar la munte chiar lapoviță și ninsoare.

Așadar vremea se va răci accentuat.

Mihai Timu, meteorolog: „În zona Moldovei, de exemplu, vor fi maxime de 10 grade, în timp ce în partea de sud a țării, marți încă așteptăm valori ușor sau peste 20 de grade, urmând ca miercuri, răcirea să se simtă și în partea de sud. Acolo, maxima va ajunge în jurul valorii de 10 grade."

De marți, sunt așteptate inclusiv ploi în nordul, centrul și sudul țării, iar la munte sunt șanse să ningă. Un lucru bun pentru agricultură, în condițiile în care specialiștii vorbesc de secetă extremă în toată țară.

Citește și
ceata
Cod galben de ceaţă în Bucureşti şi mai multe judeţe

Bărbat: „Să sperăm că o să își intre vremea în drepturi, că așa ar trebui și să ne bucurăm și noi anul asta de iarnă, de zăpadă, să ne bucurăm de fiecare anotimp în parte."

Reporter: „Sunteți pregătiți de o schimabare a vremii?” Bărbat: „Abia aștept. Avem haine de lână, suntem total pregătiți."

Până atunci cei mai mulți au lenevit duminică la soare.

Femeie: „Stăm pe iarbă, am ieșit în parc, chiar este foarte frumos, deși e sfârșit de octombrie. Am mers pe la lac, copilașii în leagăn, cu biciclete. E vreme de sfârșit de septembrie."

Bărbat: „E vreme foarte frumoasă și ne bucurăm de ea.” Reporter: „Vă văd în pantaloni scurți, în tricou.” Bărbat: „Da, pentru că e o vreme foarte bună și pentru mișcare."

De vreme frumoasă o să ne bucurăm și luni în Capitală, cu temperaturi de până la 19 grade că și duminică, cu aproximativ 4-5 grademai ridicate decât ar fi normal. De marți însă, vremea se răcește și temperaturile ajung la cele obișnuite pentru sfârșit de octombrie, început de noiembrie. Vestea bună, spun meteoreologii, este că masă de aer polar va pătrunde treptat în România și nu vom avea parte de o schimbare bruscă a vremii.

Spre sfârșitul săptămânii viitoare, se va simți chiar o ușoară încălzire, iar termometrele vor indică în jur de 15 grade Celsius.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult