Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Călăuze cetățeni ucraineni, arestate pentru trafic de migranți. Cum au fost prinși la Carei

Două călăuze, cetățeni ucraineni, au fost prinși când încercau să treacă frontiera din România în Ungaria, cu un grup de 13 turci. Ucrainenii au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, sub acuzațiile de trafic de migranți.

Migranții urmau să ajungă ilegal în Germania. Potrivit unui comunicat de presă al IGPF, în cursul zilei de joi, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Carei, judeţul Satu Mare, au declanşat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de responsabilitate, transmite Agerpres.

„Lucrătorii noştri au observat pe direcţia localităţii de frontieră Horea, judeţul Satu Mare, lângă un microbuz aflat în staţionare, un grup de persoane. La apropierea poliţiştilor de frontieră, grupul s-a dispersat, îndreptându-se spre frontiera cu Ungaria. Poliţiştii de frontieră au somat persoanele, au executat şase focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare şi au reţinut persoanele. Grupul era format din 13 persoane (8 bărbaţi şi 5 femei). În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei 13 cetăţeni cu vârste cuprinse între 10 şi 51 de ani sunt din Turcia, trei dintre membrii grupului fiind minori. Pe timpul verificărilor, poliţiştii de frontieră au mai reţinut doi cetăţeni ucraineni, care aveau rolul de a călăuzi migranţii pentru a trece ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge în Germania", a informat sursa citată.

În cauză, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru 11 cetăţeni străini (doi dintre minori nu răspund penal) şi de trafic de migranţi pentru cei doi cetăţeni ucraineni.

La finalizarea cercetărilor, cei 13 cetăţeni turci au fost conduşi şi predaţi lucrătorilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări.

Citește și
masina furata
Un șofer a rămas fără mașina de 16.000 de euro în urma unui control, în Arad. Ce au descoperit polițiștii

Totodată, cei doi cetăţeni ucraineni au fost prezentaţi în cursul zilei de vineri judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare, care a admis propunerea procurorului de caz, iar cele două călăuze au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult