Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bucătarul dispărut după ce iubita a anunțat că îl lasă, găsit mort. Cum a fost descoperit

Your browser doesn't support HTML5 video.

Bucătarul din Târgoviște, care de aproape două săptămâni parcă intrase în pământ, a fost găsit sâmbătă seară fără suflare într-o râpă, la limita dintre județele Dâmbovița și Prahova.

Bărbatul în vârstă de 63 de ani a dispărut fără urmă după ce iubita îi spusese că vrea să pună capăt relației. Anchetatorii au început cercetările pentru a stabili cum și-a găsit omul sfârșitul.

Trupul neînsufleţit al bărbatului de 63 de ani, din Târgovişte, dispărut în 21 ianuarie, a fost descoperit sâmbătă seară în apropiere de Mănăstirea Înălţarea Domnului, de la cota o mie, în zona montană a judeţului Dâmboviţa.

Câțiva turiști care treceau prin zonă au zărit cadavrul și au sunat la 112. În scurt timp, zona a fost împânzită de polițiștii criminaliști, iar acum aceștia strâng probe pentru a afla cum și-a pierdut viața bărbatul.

Stareţul lăcaşului de cult susţine că nu l-a zărit pe om prin zonă.

Citește și
disparut ilva mica
Tânăr găsit mort pe câmp, în Ilva Mică. Anchetatorii nu exclud varianta crimei

Bucătarul a fost văzut pentru ultima oară în viaţa de o fostă colegă, angajată a unei pensiuni.

Vasilica Penchiu, fostă colegă: "Era cam abătut, cam supărat așa, puțin. Mi-a spus că vine să se cazeze aici, că așteaptă o fată. Apoi zice: ”Hai că merg până la cota o mie și îmi revin”. Nu a mai revenit."

Bucătarul a dispărut după ce iubita l-a anunţat că îl părăseşte. Femeia povestea acum câteva zile ca bărbatul a început să-i trimită mesaje prin care ameninţa că îşi va pune capăt zilelor, aşa că a decis să anunţe poliţia.

”A amenințat că își va face rău cu ceva timp în urmă”, spune femeia.

Cadavrul a fost preluat de medicii legişti, care, în urma autopsiei, vor stabili cum a murit bărbatul.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult