Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Broșură cu mesaje șocante, împărțite elevilor unei școli din Iași „Mi se va face greaţă la vederea unui curcubeu”

O broșură cu mesaje șocante, considerate nepotrivite și instigatoare la ură de societatea actuală, au primit elevii de gimnaziu în fața Școlii Titu Maiorescu din Iași.

Pliantele controversate împărțite de un bărbat aveau ca temă centrală idei circumcise serialului în vogă „Wednesday”.

Broșurile cu mesaje șocante au fost împărțite marţi, 7 noiembrie, chiar în faţa Şcolii Gimnaziale „Titu Maiorescu” din Iaşi, elevii primind de la un bărbat reviste cu numeroase afirmaţii sfidătoare şi ostentative, precum „nu cred în rai sau în iad, dar cred în răzbunare” sau „ori de câte ori mi se va face greaţă la vederea unui curcubeu…mă voi gândi la tine”, arată publicația Ziarul de Iași.

Publicația notează că momentul în care a fost distribuită revista a coincis cu cel în care un TikToker a împărţit pliante cu 10% reducere la concertul Iulianei Beregoi.

„Pentru păcatele tale, vei arde în această noapte şi vei suferi în flăcările veşnice ale iadului”, „aurul se încearcă prin foc, iar femeia prin suferinţă”, „întunericul…vechiul meu prieten”, „ori de câte ori mi se va face greaţă la vederea unui curcubeu…mă voi gândi la tine”, „colega mea de cameră nu a putut face faţă personalităţii mele otrăvitoare” şi „un exemplu clasic de tratare a femeii drept obiect dedicat privirii masculine” sunt doar o parte din mesaje, arată sursa citată.

Citește și
antisemitism
Mesaje cu caracter antisemit, descoperite pe mai multe clădiri şcolare în Strasbourg

„Copilul meu a primit revista chiar în faţa şcolii, însă ştiu că şcoala nu are nicio responsabilitate în această problemă. Dar nu mi se pare normal să citească aşa ceva, pentru că nu îmi place atitudinea din spatele acestor mesaje, fiind destul de întunecate. Nu sunt mesaje pentru copii de vârsta aceasta”, a declarat un părinte.

Reacția școlii

Directoarea Şcolii Gimnaziale „Titu Maiorescu”, Oana Ichim, a explicat că instituția nu are nicio responsabilitate în acest caz: „Am primit o informaţie despre cu totul şi cu totul altceva. O singură dirigintă mi-a arătat un mesaj de la un părinte şi nu a fost vorba despre aşa ceva. Din câte ştiu eu, ieri, un TikToker, Cristi Alex, care este rudă a Iulianei Beregoi, împărţea în faţa şcolii flyere la un concert de-al acesteia, «White Christmas». Asta se întâmpla dincolo de gardul şcolii şi înainte de a începe orele. Am înţeles că acesta solicita celor interesaţi de primirea acelor pliante să facă un selfie. Despre revistă nu mi-a spus nimeni nimic”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult