Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Beny Steinmetz riscă cinci ani de închisoare în Elveția. Procurorii insistă cu această pedeapsă pentru 10 milioane USD șpagă

Procurorii elvețieni insistă în condamnarea miliardarul israelian Beny Steinmetz la cinci ani de închisoare, într-un proces vast de corupție în afacerea cu minereuri din Guineea, care l-a îmbogățit pe afaceristul israelian.

Beny Steinmetz este condamnat și în România la alți cinci ani de închisoare.

Procurorul-șef Yves Bertossa a declarat Curții de Apel de la Geneva că își menține cererea ca Beny Steinmetz să-și stea cinci ani după gratii, pentru „ o rețea de corupție”, relatează publicația Times of Israel.

Magnatul din Guineea, în vârstă de 66 de ani, care a făcut avere din exploatarea minelor cu diamante, a fost deja condamnat de o instanță inferioară, în ianuarie 2021, la o pedeapsă de cinci ani de închisoare și a fost obligat să plătească despăgubiri de 50 de milioane de franci elvețieni (52 de milioane de dolari). El a fost găsit vinovat de înființarea și exploatarea unei rețele financiare complexe de șpagă plătită pentru a obține permise de exploatare în regiunea Simandou din sud-estul Guineei. Prospecțiunile arată existența în zonă a celor mai mari mari zăcăminte de minereu de fier neexploatate din lume.

În declarația finală la audierea din apel, avocații apărării susțin că acuzațiile împotriva clientului lor în cazul de luare de mită din Guineea sunt „foarte vagi”.

Citește și
Beny Steinmetz
Miliardarul israelian Beny Steinmetz, condamnat în dosarul ”Ferma Băneasa”, reţinut pe aeroportul din Atena

„Este nevinovat... Nu există nicio infracțiune”, a spus el în pledoaria sa, îndemnând judecătorii să privească faptele „cu obiectivitate”. Avocatul său susține că afaceristul a fost un simplu consultant la Beny Steinmetz Group Resources (BSGR).

Procurorul elvețian a explicat însă că Steinmetz este acuzat că a mituit una din soțiile fostului președinte din Guineeea, Lansana Conte, și alte persoane, pentru a câștiga drepturi miniere profitabile în Simandou.

Drepturile de exploatare au fost obținute cu puțin înainte de moartea președintelui, iar afaceristul ar fi plătit șpăgi de 10 milioane de dolari, au mai arătat procurorii. Ulterior, BSGR a vândut 51% din participația sa la concesiune gigantului minier brazilian Vale, pentru 2,5 miliarde de dolari.

Numai că, în 2013, primul președinte ales democratic din Guineea, Alpha Conde, a revocat drepturile de exploatare.

În România, îl așteaptă condamnarea în dosarul „Ferma Băneasa”

În România, Steinmetz fusese condamnat definitiv încă din decembrie 2020, la 5 ani de închisoare, pentru constituirea unui grup infracţional, în dosarul Ferma Băneasa. În acelaşi dosar, care vizează tranzacții frauduloase cu terenuri, au fost condamnaţi, între alţii, omul de afaceri Remus Truică şi Prinţul Paul al României.

Ulterior, Beny Steinmetz a fost reținut pe aeroportul din Atena, în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile române. A fost eliberat apoi sub control judiciar, pentru o cauţiune de 5000 de euro.

Preşedintele Curţii de Apel din Atena şi doi judecători eleni susţin însă că Steinmetz nu ar fi avut parte de un proces echitabil în România întrucât: „În componenţa Curţii care l-a condamnat (pe Beny Steinmetz) a participat un judecător care nu a depus jurământul legal (...) Această nedepunere constituie o încălcare vădită a dreptului intern român, ceea ce afectează însăşi esenţa dreptului la o instanţă legal constituită".

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult