Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bebeluş în vârstă de doar opt ore, transportat de urgenţă de la Bistriţa la Cluj-Napoca cu un elicopter SMURD

Un bebeluş în vârstă de doar 8 ore, cu o afecţiune severă, a fost transportat, miercuri, de la Bistriţa la Cluj-Napoca cu un elicopter SMURD pentru a fi salvat.  

„Astăzi, 03 aprilie a.c., elicopterul SMURD de la Târgu Mureş a fost solicitat să intervină de urgenţă în Bistriţa, pentru a sprijini eforturturile de salvare a vieţii unui bebeluş în vârstă de doar 8 ore, aflat în stare critică”, anunţă, miercuri seară, Inspectoratul General al Aviaţiei.

Bebeluşul a fost diagnosticat cu detresă respiratorie, fiind necesară transferarea micuţului, de urgenţă, la o unitate spitalicească din Cluj-Napoca.

„Echipajul elicopterului a procedat la preluarea şi transferarea bebeluşului la Cluj-Napoca, unde a fost predat în siguranţă echipelor medicale, în vederea continuării investigaţiilor şi administrarea tratamentului necesar”, a mai transmis sursa ciattă.

Potrivit acesteia, elicopterele şi avioanele SMURD execută în mod regulat misiuni de transport neonatal, pe parcursul lunii trecute fiind înregistrate 19 intervenţii aeriene pentru salvarea bebeluşilor aflaţi în stare critică.

Citește și
accident
O autospecială SMURD s-a răsturnat în Capitală. Trei persoane, între care și un copil, au fost transportate la spital

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult