Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Au apărut primii suspecţi în cazul italianului găsit carbonizat în mașină, pe un câmp din Măgurele. Ce legături aveau aceștia

Your browser doesn't support HTML5 video.

Au apărut primii suspecţi în cazul bărbatului găsit carbonizat într-o mașină pe un câmp din Măgurele, judeţul Ilfov. Este vorba despre un bărbat și o femeie, care au fost duşi la audieri marți noapte.  

De asemenea, procurorii au mai aflat că victima incendiată ar fi un cetațean italian, de 63 de ani, care locuia în Giurgiu. O femeie care îl ajuta la curățenie le-ar fi spus polițiștilor că bărbatul lipsește de câteva zile.

Cei doi suspecți, audiați o noapte întreagă  

Cei doi suspecți au fost audiați toată noaptea la sediul IPJ Ilfov. În urmă cu scurt timp, aceștia au ieșit de la audieri, însă reținuți. Este vorba despre un bărbat și o femeie, ambii tineri, care se pare că ar avea o relație, spun surse din anchetă. Cei doi au fost duși la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov și urmează, în orele următoare, ca procurorii să decidă arestarea lor preventivă. Se pare că anchetatorii i-au identificat, după ce au refăcut traseul, în baza imaginilor de pe camerele de supraveghere ale cetățeanului italian, din Mihăilești până în sectorul 5 al Capitalei, în Ferentari, pe o stradă rău famată. Astfel au ajuns anchetatorii într-un apartament în care locuia această femeie împreună cu fostul ei soț.  

Cei doi suspecți fuseseră căsătoriți  

Tot acolo a ajuns și cetățeanul italian, care a descoperit-o pe femeie în compania fostului soț și a început să devină gelos. A urmat apoi un scandal, iar cei doi foști soți l-au lovit pe cetățeanul italian până l-au omorât. Apoi l-au transportat, se pare, potrivit unor surse din anchetă, pe câmpul din Măgurele, unde l-au abandonat în acea mașină, pe care, ulterior, au incendiat-o.

Mauro, cetățeanul italian găsit carbonizat în mașină    

Polițiștii criminaliști au descins la un complex de vile din Mihăilești-Giurgiu. Aici au verificat locuința unui cetățean italian despre care cred că este victima omorului descoperit sâmbătă în Măgurele. Vecinii lui spun că îl chema Mauro și că s-ar fi mutat în România, după ce ar fi divorțat de soția lui.

Vecină: „Da, eu l-am văzut, dar nu ştiu dacă era italian sau ce era. El stă aici, noi stăm la ultima casă.”

Reporter: Vreo persoană dubioasă care să-l fi frecventat?

Vecină: „Nu, nu.”

Apropiat al cetățeanului italian: „Mauro a cumpărat casa de la o altă persoană din Anglia.”

Reporter: Mauro locuia singur?

Apropiat al cetățeanului italian: „Da. De vreo zece ani sau mai mult.”

Reporter: Era vizitat de cineva? Vreo rudă din Italia?

Apropiat al cetățeanului italian: „Nu știu. O dată parcă a venit fiica lui. Mi-a spus cineva că acum câteva luni, a adus niște mașini din Italia ca să le vândă. Trei sau patru mașini pe care le avea în fața casei și cineva mi-a spus că le-au fost sparte cauciucurile."  

Motivul crimei este unul din cele mai importante aspecte ale anchetei

Poliţiştii criminaliști adună mărturiile vecinilor cetățeanului italian care ar fi locuit singur în una din acele vile din complexul rezidențial. Este foarte important pentru că astfel procurorii vor afla un posibil motiv al crimei.

Motivul crimei este unul din cele mai importante aspecte ale anchetei pentru că îi ajută pe anchetatori să restrângă cercul de suspecți. Deocamdată, procurorii nu au vrut să spună dacă au audiat vreo persoană.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult