Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bărbat reţinut după ce a provocat trei incendii la o locuinţă, în decurs de o lună, în Constanța. O femeie a murit

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reţinut după ce a provocat trei incendii la o locuinţă din municipiul Constanţa, în decurs de o lună. În urma unuia dintre aceste incendii, o femeie de 90 de ani şi-a pierdut viaţa.  

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au anunţat că bărbatul de 50 de ani este cercetat pentru ucidere din culpă şi sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, precum şi pentru trei infracţiuni de distrugere. „Astfel, la datele de 18 noiembrie, 8 decembrie şi 15 decembrie, acesta ar fi provocat incendii la garajul, parterul şi anexa unei clădiri situate pe strada Cuza Vodă din municipiul Constanţa. Ca urmare a incendiului din data de 8 decembrie, ar fi survenit decesul unei femei, de 90 de ani. Ulterior, la data de 16 decembrie, ar fi pătruns din nou în imobilul respectiv, cu intenţia de a sustrage şi distruge mijloace materiale de probă”, au precizat poliţiştii. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult