Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Individul care a înjunghiat un bărbat pe o stradă din Vaslui, reținut de polițiști. Victima se află în stare gravă

Poliţiştii vasluieni au identificat un tânăr de 19 ani care ar fi înjunghiat, vineri seară, un bărbat, pe o stradă din municipiul Huşi. Acesta se află în custodia Poliţiei şi urmează să fie reţinut pentru 24 de ore.

Potrivit cercetărilor, victima în vârstă de 43 de ani, a stat într-un bar cu câteva persoane, împreună cu care ar fi consumat băuturi, iar în momentul în care a vrut să plece spre domiciliu a fost înjunghiată în zona gâtului. "SAJ Vaslui a intervenit în localitatea Huşi pentru un bărbat în vârstă de 43 de ani care a fost înjunghiat pe stradă de un necunoscut. Echipajul l-a găsit la domiciliu, conştient şi coerent, dar cu o plagă cu sângerare abundentă la vârful hemitoracelui stâng, în zona retroclaviculară. După acordarea primului ajutor, acesta a fost transportat la Spitalul Huşi. Ulterior pacientul a fost transferat la Spitalul 'Sf. Spiridon' Iaşi cu un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, cu diagnosticul de şoc hemoragic", a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.

Persoana vătămată, aflată în şoc hemoragic, a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Municipal Huşi şi ulterior transferată la o unitate medicală din municipiul Iaşi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult