Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Avort ilegal unei minore, la Spitalul Ilfov. Un medic a fost reținut după pecheziții

Your browser doesn't support HTML5 video.

Două persoane, una dintre ele medic, au fost reținute miercuri seară pentru 24 de ore în ancheta care vizează Spitalul Județean de Urgență Ilfov.

Întreaga unitate a fost percheziționată miercuri de polițiști, care vorbesc despre înșelăciuni cu fondurile Casei de Asigurări de Sănătate. Iar acuzațiile sunt de fals intelectual, delapidare și fraudă informatică.

Doctorii ar fi încheiat fișe de internare false pacientelor care veneau pentru întreruperi de sarcină și le-ar fi luat banii fără chitanță pentru intervenție.

Unul dintre medici ar fi făcut și un avort ilegal unei minore, care era însărcinată în cinci luni.

Ministerul Sănătății cere Casei Naţionale de Asigurări să înceapă, în regim de urgenţă, verificarea tuturor decontărilor făcute către acest spital.

Citește și
asasini mexic
Momentul în care un pacient a fost răpit de asasini, apoi a fost găsit tranșat. VIDEO

Poliţiştii de la Investigaţii Criminale au descins la Spitalul de Urgenţă Ilfov, de unde au ridicat mai multe documente.

Anchetatorii susţin că printre actele oficiale s-ar afla şi o sumedenie de fise de internare false care urmau să fie decontate fraudulos la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti. Poliţiştii au verificat camera de gardă şi cabinetele medicilor.

Printre cadrele medicale vizate de această anchetă este şi un medic care este suspect şi într-un alt dosar. Ar fi efectuat o întrerupere de sarcină a unei minore de 16 ani care avea o sarcină avansată, de 5 luni.

Poliţiştii au intrat pe fir în urmă cu două luni şi anchetează mai multe cadre medicale de la secţia de obstetrica-ginecologie a spitalului.

Medicii şi asistentele ar fi efectuat mai multe întreruperi de sarcină, pentru care încasau de la paciente între 290 de lei şi 340 de lei.

Banii intrau însă direct în buzunarul lor, susţin surse din anchetă, pentru că aceştia nu eliberau bon. În plus, ar fi inventat diverse diagnostice prin intermediul cărora încheiau fişele de internare pe numele pacientelor fără ca acestea să ştie. Astfel, ar fi delapidat, în scurt timp, sume importante de bani.

Noul manager al spitalului, pus în funcţie de numai trei luni, a transmis că nu ştie deocamdată dacă acuzaţiile sunt adevărate sau nu, aşa că a decis să demareze o anchetă internă.

Călin Mircea Laza, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ilfov: „Cum comentaţi ca un medic de aici e acuzat că a efectuat o întrerupere de sarcina unei minore care avea o sarcină avansată? Nu comentez nimic până nu se finalizează ancheta, nu am date care să pot să vi le spun şi să lămurească această problemă. Voi iniţia o anchetă internă prin care să ne lămurim şi noi şi bineînţeles să luăm măsuri."

Oficial, până acum, trei persoane, printre care şi un medic, sunt cercetate de poliţişti pentru delapidare, fals intelectual şi fraudă informatică.

Ultimul scandal răsunător în care a fost implicat Spitalul Judeţean Ilfov a fost la începutul anului, când poliţiştii au descoperit acolo un medic fals, fără drept de practică.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult