Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Avertisment: Au apărut indivizi care se dau drept medici ce vin să recolteze probe pentru Covid-19

Prefectura judeţului Caraş-Severin atrage atenţia că în judeţ au apărut persoane care intră în locuinţele oamenilor dându-se drept medici care vin să recolteze probe pentru testarea infecţiei cu coronavirus, cu scopul de a-i jefui.

Potrivit unui comunicat, mai multe persoane din județ au semnalat astfel de cazuri.

"Stimaţi cetăţeni, aducem în atenţia dumneavoastră faptul că în aceste momente tulburi, elemente criminale, care dau dovadă de o lipsă totală de umanitate, încearcă să profite de temerea cetăţenilor şi de naivitatea lor pentru a săvârşi infracţiuni. Au fost semnalate cazuri în care delicvenţii s-au prezentat drept cadre medicale venite să facă recoltări de probe de sânge în vederea testării pentru COVID-19. De asemenea, alţi indivizi s-au deghizat în angajaţi ai firmelor de dezinfecţie şi deratizare încercând ba să păcălească oamenii să plătească pentru o dezinfecţie fictivă, ba să intre in casele cetăţenilor pentru a-i jefui”, se arată într-un comunicat de presă, de joi, al Prefecturii Caraş-Severin.

Reprezentanţii Prefecturii atrag atenţia că nu se fac teste pentru COVID-19 sau consultaţii la domiciliu, nu se fac operaţiuni de dezinfecţie (în afară de cazul în care Primăria organizează o astfel de operaţiune împreună cu DSP, operaţiune care este anunţată în prealabil).

O nouă metodă prin care bătrânii sunt păcăliți

 

Citește și
hoti gaze
Mai mulți oameni, păcăliți prin metoda „verificării gazelor”. Cum acționau suspecții

Autoritățile din mai multe zone din țară au atras deja atenția asupra unei noi metode de a-i păcăli pe oameni, în plină criză provocată de coronavirus.

Câţiva şarlatani au găsit o metodă nouă de a păcăli oameni în vârstă: se dau drept angajaţi ai direcţiilor sociale şi, sub pretextul că vor să ajute, profita de neatenţia gazdelor şi fură bani sau orice obiecte valoroase le pică în mână.

Din primele informaţii, în Braşov, mai mulţi pensionari sunt contactaţi de către un individ care se dă drept angajat al primăriei şi le spune oamenilor că vrea să îi ajute cu mâncare şi medicamente, şi pentru asta ar avea nevoie de adrese exacte şi de numele persoanelor care locuiesc acolo.

Aşa escrocii afla imediat ce bătrân vulnerabil locuieşte singur.

Direcţia de asistenţă socială le recomandă oamenilor să nu ofere nimănui astfel de informaţii la telefon. Asistenţii sociali intervin doar la persoanele pe care le au deja în baza lor de date şi numai dacă acestea solicita ajutor, ori rudele lor apelează la autorităţi, în caz de nevoie.

Persoanele vârstnice vulnerabile pot suna la numărul 0800 420 123.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult